Penibilii, iarba şi legalitatea

În “ultimii 5 ani”, cum spunea conu’ Nelu Rânjilescu la Loviluţie, hobby-urile hipstăraşului de Centru Isteric au fost şi sunt în număr de 3, ca în Biblie: bicicleta, legalizarea “ierbii” şi smartphonele cu 4736235234390 de funcţii din care n-o poate folosi nici măcar pe cea de bază, vorbitul, fiindcă are nasul înfundat de la prea mult tras pe el. O simplă căutare cu Google după legalizare marijuana întoarce cam 88.000 de rezultate (ceea ce e destul de puţin relevant cât timp legalizarea prostituţiei întoarce 139.000 de rezultate, dar pentru hipsteri e inutilă oricum fiindcă nu-i interesează, au coaiele ajunse până-n gât de la prea mult mers pe bicicletă).

Bineînţeles, etnobotanistul nostru care visează la pufăitul legal de cuie o să înceapă să citeze articole fără număr, fără număr, ca fratele lui vitreg, manelistul, despre faptul că marijuana e inofensivă, că medicii specialişti au stabilit că produce pe o scară de la 1 la 5 o dependenţă mai slabă (de nota 2) decât a cafelei (de nota 3) şi că de prea multă cafea n-a murit nimeni, că e deja legalizată la olandezi şi cehi, că e mai puţin periculoasă decât alcoolul – fiindcă nu s-a auzit încă de vreun ţăran dintr-o provincie mai nord-estică să îşi taie vecinii cu toporul fiindcă era luat de la iarbă, în timp ce alcoolul de pufoaică…

Majoritatea argumentelor sunt 100% reale şi autorităţile din domeniu ale tuturor ţărilor mari o ştiu mai bine decât cititorul de Cancan, dar faptul că sunt reale nu le face mai relevante.

Marijuana nu este cu adevărat legală în nicio ţară din lume, aşa cum nici prostituţia nu e. Poate să fie tolerată legal – ceea ce înseamnă că autorităţile nu te pot băga la puşcărie dacă te prind cu unul sau mai multe jointuri în buzunar. Sau îţi dau o amendă simbolică. Sau poate fi decriminalizată, cu înţelesul că nu îţi aplică nimeni o sancţiune dacă o fumezi la tine acasă sau o serveşti la coffee-shop între nişte limite ale bunului simţ. Sau, ca şi în cazul prostituţiei la olandezi, belgieni sau austrieci, poate fi acoperită de o ficţiune juridică. În privinţa asta, nu o poate împiedica nimeni nici măcar într-un stat apăsat de moştenirea comunistă ca al nostru, cel mai prost avocat îţi găseşte în 5 minute 5 forme de acoperire legală pentru prostituţie, fără să facă măcar vreun efort.

 Legalitatea e cu totul altceva. În statele cu sisteme legale bazate pe Coduri Civile, cu drepturi şi obligaţii descrise cât mai precis, legalitatea sau ilegalitatea unui fenomen se bazează pe o interpretare cât mai apropiată de cea literală a legii. De asta majoritatea avocaţilor au ajuns subiect de bancuri prin faptul că invocă tot felul de chiţibuşuri legate de procedură, până la ultima virgulă, fiindcă altfel nu au cum să aibă câştig de cauză.

“A intra în legalitate” cu marijuana presupune mai multe lucruri, începând cu reglementări legale precise, ca şi în cazul producerii şi comercializării alcoolului, spre exemplu, autorizaţii emise de organele în drept, aplicarea de accize şi TVA, comercializarea cu bon fiscal şi factură în Plafar (deja pe mulţi îi bufneşte râsul la gândul că ar putea lua factură pentru 10 jointuri…) – dar mai presupune ceva, care face lucrurile să pară mai puţin roz: odată stabilit legal un drept, nu mai există niciun fel de restricţii în a-l practica. Nu ai cum să-l împiedici pe viteazul purtător de cravată să lase biroul şi să iasă “la un joint” în loc de “o cafea” sau “o pauză de ţigară”. Doar e legal, nu? Cum, îl împiedici să îşi exercite un drept legal? Chiar dacă limitezi consumul strict la un “coffee-shop”, nu poţi împiedica instalarea de coffee-shops în sediile firmelor şi instituţiilor de Stat, aşa cum există bufetele şi barurile acum. E suficient să fie convins un director sau preşedinte de instituţie să aprobe, şi la români convingerile ţin prea mult de grosimea plicului oferit.

Legislaţia comunistă a fost mult mai liberală şi a acoperit mult mai puţine domenii ale vieţii sociale decât cea din zilele noastre, dar faptul era lipsit de importanţă fiindcă regimul nu conducea prin intermediul legii şi nici prin oamenii săi înarmaţi şi cu ochi albaştri. Avea el metode specifice şi slujitori devotaţi, la fiecare scară de bloc. (Şi azi sunt tot acolo, la fel de devotaţi cauzei.) Dacă “ăia dă la Loviluţie au murit” pentru un Stat de drept, în care negrul să fie negru şi albul alb, mai trebuie să accepţi şi dezavantajele lui – oricât s-ar da peste cap moşul comunist de scară de bloc ca să demonstreze că e negru, cât timp legea a decis că “e alb”, nu are cum să te împiedice să îi sufli fumul împuţit de marijuana exact în nas, râzând de basca lui mâncată de molii de parcă e cel mai amuzant lucru de pe lume.

“Abia astept sa fumez in fata profesorilor!” (Ei aşteaptă contrariul. Ghici al cui cuvânt are mai multă greutate în ochii autorităţilor? )

Aventurile coanei Europa şi-ale mătuşii USA pe piaţa liberă

16 septembrie: băieţii ăia deştepţi şi blonzi de la Nord s-au trezit într-o zi cu faţa la cearceaf, cum se întâmplă des piticilor cu multe fumuri (în cazul lor, de iarbă) în cap şi s-au răzbunat pe aderarea noastră la Schengen.

17 septembrie: printr-o coincidenţă extraordinară, de neanticipat şi pe care de fapt o aştepta toată lumea, Agenţia Naţională Fitosanitară descoperă că un transport olandez de plante, seminţe şi bulbi prezintă urme ale unei bacterii periculoase pentru sănătate (probabil datorită pericolului de schengenită acută în formă gravă şi contagioasă) , şi decide imediat blocarea la vamă a tuturor transporturilor de seminţe şi flori din Olanda. În acelaşi timp, în mod la fel de greu de anticipat (pentru cei care îşi folosesc capul doar ca suport pentru şapcă) ANAF şi ANPC dau iama într-un depozit cu mai multe zeci de tone de seminţe şi bulbi de flori din Olanda, procedând la verificări pentru depistarea unor substanţe dăunătoare oamenilor (probabil substanţa toxică E-2011-SCHENGEN).

Cel mai probabil vor urma verificări extrem de amănunţite la transporturile de fructe şi legume olandeze, care ar trebui să dureze cel puţin câteva săptămâni, fiindcă se ştie că aceste fructe şi legume sunt foarte rezistente şi nu se degradează în numai o săptămână.

De asemenea, nivelul foarte redus al Dunării ar trebui să determine restricţii de navigaţie pentru vasele sub pavilion olandez, în interesul siguranţei. În special pentru cele care transportă produse perisabile. Preferabil asigurate la ING.

Şi că tot vorbim de ING, parcă se aude că reţelele de calculatoare ale ING şi ABN AMRO sunt infectate cu virusul extrem de agresiv şi periculos Win32.Worm.Schengen.2011, astfel încât e prudent să fie întrerupte operaţiunile până la intervenţia specialiştilor. Cam vreo săptămână, aşa.

Între timp, băieţii noştri cu salopetă de la Roman SA Braşov lucrează de la sar capacele la renumitul camion militar DAC (FAEG), veteranul nostru fidel, prietenul tuturor celor care au avut neşansa să facă serviciul militar obligatoriu în viteaza Armată Română. Se pare că bătrânul nostru camion -care era modern pe vremea când era nea Ceaşcă în putere- este o minune a ştiinţei şi tehnicii, atât de capabil încât din 2005 încoace cvasi-totalitatea producţiei este cumpărată şi plătită anticipat de armata SUA, pentru Iraq. După ce uzina noastră, mândria statului socialist al muncitorilor şi ţăranilor, a câştigat licitaţia din 2005 organizată de americani, în faţa tuturor companiilor renumite de la ei şi din întreaga lume.

Faptul că tocmai din 2005 statul român este un participant fidel la conflictele din Afghanistan şi Iraq este, bineînţeles, doar o banală coincidenţă. F16 Block 25 să trăiască, tovarăşi!

UPDATE: Olandezii îşi exprimă îngrijorarea faţă de chestiunea controalelor la frontieră. Nu văd de ce. Tocmai li s-a demonstrat că graniţele noastre sunt mai sigure decât ale oricărei alte ţări din Spaţiul Schengen – nu trece de ele nici măcar o bacterie.

PS Ca să fim foarte siguri că nu ni se poate întâmpla nimic şi că nu ne punem sănătatea în pericol din pricina vreunei bacterii sau toxine, ar trebui să fim mai prudenţi pe viitor. Cine ştie, poate că şi berea olandeză conţine vreo toxină, sau măcar nişte pipi de şobolan, acolo… ne permitem să riscăm? Uite, până nu se lămureşte situaţia, ar trebui s-o lăsăm mai moale cu Heineken. Şi cu celelalte mărci fabricate de Heineken România: Ciuc Premium, Golden Brau, Neumarkt, Bucegi, Gosser, Schlossgold, Silva, Gambrinus, Harghita, Haţegana, Zipfer, Edelweiss… Avem noi vreo garanţie că berea Heineken e curată? După gustul de Heineken de la butoiaş, aş zice că are prea multă apă în ea şi multe altele care nu prea ar trebui să fie acolo…