Americanii îşi confirmă reputaţia de dăştepţi

Un vajnic blogger american, ceva mai inteligent decât media lor de IQ, care stă puţin mai bine ca a noastră, zbura odată cu avionul (cursă internă), împreună cu doi tipi pe care îi credea a fi gay prin felul cum îşi vorbeau între ei şi care până la urmă i-au confirmat că sunt. La un moment dat apare stewardesa şi începe să servească pasagerii. Unul dintre gay, fiţos cum trebuie să fie un gay adevărat, zice ceva de genul:

- Cafeaua la pahare de plastic nu are gust, şi apoi nu vreau să fie folosit şi aruncat un pahar de plastic, e neecologic. Nu-mi puteţi pune în cana mea de porţelan?.. şi o scoate din geantă.

Stewardesa, după ce stă pe gânduri:

- Nu, fiindcă paharele de plastic au o dimensiune standard, iar dacă vreţi să vă umplu cana o să luaţi mai mult decât trebuie şi e inclus în costul biletului, adică furaţi cafea.

Gay-ul nostru insistă că el nu vrea la pahar de plastic, şi că din moment ce a plătit bilet cu băuturile incluse, vrea cafeaua care i se cuvine, chiar dacă e o doză cât un pahar şi nu o cană întreagă.

Stewardesa -care probabil era mai blondă decât Jojo şi Sânziana Buruiană la un loc- îşi imaginează că i-a venit o idee genială şi răspunde:

- Nu ştiu pe unde aţi ţinut cana aia şi de ce s-a atins, paharele noastre de plastic sunt sterilizate.

Bineînţeles, un asemenea argument de şcoală ajutătoare nu îl convinge pe fiţosul nostru, care insistă.

Tipa, într-o mare scârbă, îi toarnă până la urmă cafeaua în cană, cu grijă maximă să ţină cafetiera în aer, astfel încât să nu atingă cana, cât mai demonstrativ posibil.

Cine credea că un retard mintal mai evident decât al controloarelor RATB nu e posibil în viaţa profesională, ar trebui să afle şi ce au de spus prietenii noştri de peste Baltă.

Update: Cum ar fi zis monumentul de stil care se numeşte Zoso, unii au atât de mult gust încât îşi fac poze cu cafeaua în pahar de plastic (care nu are gust)

Bancul zilei

Mai multe figuri de renume în lumea noastră globalizată au fost întrebate:

“De ce a trecut puiul strada?”

Răspunsurile lor au fost cam aşa:

Mircea Geoană: “Această execuţie planificată, această formă de-a dreptul stalinistă de a elimina din PSD un pui pentru un motiv nici astăzi cunoscut, mă îndurerează.”

Martin Luther King: “Puiul avea un vis: să poată trece orice stradă vrea fără să dea cuiva un motiv.”

MacGyver: “Puiul a pus de ici nişte beton, de dincolo nişte asfalt, le-a lipit cu scuipat şi şi-a făcut o stradă.”

Victor Ponta: “Puiul avea datoria să scape România de Traian Băsescu.”

Barack Obama: “Yes, We Can. Putem trece orice stradă vrem noi.”

Muammar al-Gaddafi: “Puiul imperialist a trecut pe teritoriul libian pentru a-l invada.”

Simona Sensual: “Puiul încerca să scape după ce a fost prins conducând fără permis.”

Adolf Hitler: “Puiul a profitat de ocazie pentru a-şi lărgi spaţiul vital.”

Tudor Chirilă: “Fiindcă era un pui mai special, un pui de licean care reprezintă schimbarea şi ne salvează.”

Albert Einstein: “Dacă puiul a trecut strada, sau strada s-a deplasat sub pui, este cu totul relativ şi depinde de punctul nostru de vedere.”

Steve Jobs: “Puiul se grăbea să ajungă la lansarea lui iPad 2.”

Silvio Berlusconi: “Imediat ce au fost adoptate măsurile de austeritate, puiul a părăsit puterea.”

Arhi: “Pentru faptul că puiul a traversat strada, Băsescu e de vină.”

Karl Marx: “Era un fenomen inevitabil din punct de vedere al necesităţii istorice.”

Victoria Stoiciu: “Puiul nu mai suporta să trăiască într-o ţară în care sunt atât de vizibile diferenţele dintre bogaţi şi săraci.”

Hu Jintao: “Să ţină minte toţi puii din lume, China este a doua mare economie şi nu tolerează astfel de provocări.”

Oana Zăvoranu: “Fiindcă puiul era un ticălos, care a vrut să-mi fure moştenirea!!!”

Naoto Kan: “Prezenţa centralei nucleare în apropiere era un risc inacceptabil pentru pui, care s-a pus la adăpost.”

Din frumuseţile patriei cu IQ mediu de 94

Legătura dintre subiect şi numărul record de comentarii e la fel de evidentă ca Anders Behring Breivik, îmbrăcat în robă albă şi cu glugă, în mijlocul unui congres al Nation of Islam.

Despre calitatea majorităţii comentariilor nu mă pronunţ direct. Se situează între aceea a unui tort cu multă cremă care a stat 5 ore în soare într-o zi toridă de vară în mijlocul unei curţi pline de muşte şi aceea a unui vin făcut la lighean, cu apă din gârlă, coloranţi şi zahăr de furat. (Dacă le-au consumat pe amândouă şi au scris cu laptopul pe genunchi în timp ce stăteau pe closetul din fundul curţii, le dau dreptate.)

Astfel putem trage concluzia că nimic nu atrage mai mult trafic în frumoasa noastră ţară europeană şi democratică decât titluri ca:

“O competiţie între mama-soacră şi noră, care are cel mai tare cap”

“Tehnici de bătut nevasta împrumutate din Kung-Fu Panda“

“Cum să slăbim româneşte: dieta cu bere, cefe de porc şi cartofi prăjiţi”

“Lecţii de bune maniere: cum să fii atât de constipat încât scoţi diamante prin cur”

“Puloverul e cel mai bun prieten al tău, nu te desparţi de el nici în poziţia 69″

Şi bineînţeles, ar mai trebui şi un mic poll: “Poţi ajunge la Jilava dacă te iei de barba lui Nea Daniel?” (cu variantele de răspuns “Da”, “Evident”, “Cu siguranţă” şi “Da, fiindcă e o comoară naţională, alături de pula lui Ştefan cel Mare şi poşetuţa Elenei Udrea”.)

Autostrăzile noastre, toate

Simpaticul primar cunoscut şi ca Dr. Cârnat are planuri mari în ceea ce priveşte autostrăzile suspendate (deşi, după cum ne arată el însuşi, e mai profitabil să fie îngropate, dar noi facem lucrurile cu susul în jos, prin tradiţie).

Evident, un astfel de proiect stârneşte cuibul de viespi mai ceva ca o descindere cu mascaţi într-o şatră de conlocuitori – deşi nivelul discuţiilor nu sare prea mult peste cel al respectivilor: argumentele se învârt în jurul „cocalarismului”, „maşinilor care poluează”, „bicicletei”, „nordicilor şi fraţilor lor mai mici olandezii, popoare civilizate şi bicicliste”. Eventual, cine ar putea avea vreun argument contrar trebuie să fie şi el conlocuitor bronzat, cu ceafa de o grosime comparabilă cu o anvelopă, cu burtă ş.a.m.d.

Poluarea la nivelul Bucureştiului şi probabil la nivelul întregii ţări este un moft. De la introducerea certificatelor de emisii de carbon, România le-a vândut de fiecare dată fiindcă nu avea cum să polueze suficient pentru a-şi atinge cotele stabilite, iar ultima tranşă de certificate stă şi adună praful, deşi ar fi putut fi vândute cu vreo 3 miliarde de euro. Dacă marele lider politic Poluaceanu-Vodă cel Taxator nu ar fi avut anumite planuri protecţioniste legate de Renault şi Ford, n-ar fi pomenit nimeni de poluare şi restricţii. Iar traficul autoturismelor e cel mai mic poluator posibil, fiindcă e puţin evident că Logan 1.4 nu va polua cât o basculantă sau un excavator, oricâte eforturi ai face să sari peste revizii şi să foloseşti cele mai proaste tipuri de carburanţi şi uleiuri care există.

Evident, argumentul aglomerării centrelor urbane prin trafic auto nu este o stupizenie. Aglomerarea nu este de dorit. Provoacă ambuteiaje, stress, consum de carburant şi alte neajunsuri. De aceea, anumite zone trebuie protejate, iar centrele istorice sunt protejate de diverse municipalităţi estice şi vestice prin diverse metode: cartiere şi străzi închise cu bariere, interzise traficului, zone pietonale, ocolirea lor prin rute alternative. Exemple: tunele (Paris – zona din jurul lui Jardin de Tuileries, Madrid – Palacio Real), bariere (Bucureşti – centrul vechi), traficul redirecţionat în exterior printr-o centură şi centrul lăsat drept cartier pietonal şi biciclist (Amsterdam), şosele suspendate (China, SUA).

S-a vorbit de interdicţii, restricţii, impozite colosale pentru maşini, dar nicio guvernare din vreun Stat modern nu crede în mod realist că ar exista “capitală fără maşină” (“maşină” înseamnă atât autoturism, cât şi autobuz, camion, papuc. Oamenii pot să nu aibă autoturism, dar cu autobuzul tot vor trebui să meargă la serviciu şi magazinele vor trebui aprovizionate cu ceva). E un nonsens, ca şi cum ai spune “bancă fără dobândă”. Cel puţin cât va mai fi petrol pe lumea asta, dar mai există etanolul, uleiurile vegetale, curentul electric…

Totuşi, de ce noi ar trebui să avem o autostradă suspendată, iar veselii noştri postaci ne tot bat la cap cu bicicletele vesticilor? (Nu e o plăcere să fii bătut în cap cu o bicicletă, dar cioroiul care a furat-o pe-a mea de Valentine’s Day ar merita asta.)

În momentul de faţă, situaţia Bucureştiului este una mai specială, deosebită atât faţă de Bucureştiul Regatului, cât şi de cel al lui nea Ceaşcă şi de cel al epocii 1990-2004. Şi de majoritatea capitalelor vestice.

În vest, populaţia a crescut exploziv în deceniile ce au venit imediat după Al Doilea Război Mondial. Capitalele s-au extins, au înghiţit suburbiile. Autorităţile au fost nevoite să investească în sisteme moderne de transport – căi ferate suburbane, autostrăzi, şosele, poduri, tuneluri. Dar în prezent lucrurile nu mai stau la fel. Ratele de creştere a populaţiei nu mai sunt impresionante, imigraţia -în ciuda spaimelor de o invazie arăbească sau africană- nu e suficient de numeroasă pentru a înclina balanţa.

Şi nu în ultimul rând stabilitatea socială aparentă şi costul uriaş şi stabil al locuinţei închiriate sau cumpărate în capitala unei ţări dezvoltate ţin lucrurile pe loc: populaţia capitalelor şi oraşelor mari nu va creşte radical în viitorul apropiat.

Pentru cei care trăiesc deja acolo, sistemul de transport din prezent -cu toate ambuteiajele care se produc uneori- este o soluţie convenabilă.

Conform statisticilor, în anul 2010, “regiunea economică Bucureşti” (înţelegând aici municipiul propriu-zis, judeţul Ilfov, judeţele învecinate) genera cam 40% sau mai mult din PIBul întregii Românii. În 2007, se vorbea de 85% (optzeci şi cinci la sută). Cam nerealist datorită bulei imobiliare, dar parcă figura din 2010 e mai apropiată de realitate. În ciuda crizei.

Nu e rezonabil să credem că populaţia ţării în următoarele decenii îşi va păstra răspândirea în teritoriu menţinută cu forţa de către bunul nostru prieten Ceaşcă, autorul repartiţiilor la ţară şi al interdicţiilor de stabilire în oraşe de peste 100 000 de locuitori. Orice om raţional hotărât să aibă parte de o carieră va face exact contrariul. Se va îndrepta spre polul care concentrează 40% din PIBul ţării, sau spre oraşele provinciale mari care îşi împart restul între ele. În anii ’90, şomajul a determinat o migraţie a populaţiei urbane la ţară. În prezent se întâmplă contrariul.

Populaţia totală a ţării a scăzut după 1990, dar puţin. (Populaţia totală a multor ţări europene e cam în aceeaşi situaţie, deci nu e un fenomen care să ne alarmeze.) Dar orice s-ar întâmpla la nivelul ţării, populaţia Bucureştiului va creşte în următoarele decenii în mod accelerat. Şi dacă sistemul actual de transport s-a mai „aerisit” datorită costurilor carburanţilor, returnărilor de la leasing, scăderii numărului de autoturisme, marilor proiecte de lucrări publice date în folosinţă, care au dus la un trafic mai civilizat, pentru anul 2015 sau 2020 sau 2030 este insuficient. O picătură într-un ocean.

Indiferent cine va fi primar după 2012, că va suspenda autostrăzile sau le va îngropa, că se va da cu bicicleta prin Herăstrău sau cu maşina prin pasaje, că va fi primar bestial sau animalic, Bucureştiul va creşte în teritoriu şi populaţie. Zvonurile care vorbeau de extinderea sa până la Ploieşti nu sunt fanteziste.

După cum spunea proverbul românesc, să batem fierul cât e cald.