Bancul zilei

Programul de lucru tipic la OMV şi Petrom

09:00 – cafeaua de dimineaţă: Kopi Luwak, din căcat de zibetă asiatică.

09:10-09:30 – rugăciunea de dimineaţă: Sfinte Năstase, vinde-ne pre noi.

09:30-10:00 – şedinţă: Despre cele mai valoroase proprietăţi ale căcatului. Cu exemple din media românească.

10:00-11:00 – training profesional, cu filmul didactic “2 Girls, 1 Cup”.

11:00-13:00 – agitarea intensivă a căcatului până la omogenizare.

13:00-13:30 – pauza de prânz. Angajaţii, cu mic, cu mare, devorează căcatul cu polonicul.

13:30-13:45 - cafeaua de după-amiază. Kopi Luwak cu zaţul de dimineaţă adăugat, să iasă mai multă.

13:45-16:00 – o nouă repriză de lucru, cu pauze destinate lustruirii curului şefului cu o limbă moale şi catifelată.

16:00-16:15 – pauză de cafea. Resturile de Kopi Luwak de la prânz cu nişte căcat proaspăt adăugat, să nu-şi piardă gustul.

16:15-17:30 – muncă în zadar. Haznaua nu mai furnizează decât materie primă de pe fund – mâine angajaţii vor trebui să fie mai productivi.

Bancurile zilei

A murit un ţigan şi şi-a lăsat toate proprietăţile văduvei îndurerate. Din nefericire, ea nu se poate atinge de ele până nu face 14 ani.

 

Ce a spus ţiganul înainte de a muri? “Fraţilooor!! Uite, conduc fără mâini!”

 

Un cuplu de ţigani cu 9 copii se duce la spital pentru operaţia de legare a trompelor uterine. Doctorul, ironic: “Nu credeţi că era cazul să vă opriţi mai devreme?”

Ţiganul: “Haoleu, dom’ doctor, a scris în ziare că din 10 copii născuţi la noi unu’  ie ungur, şi ce să fac io dacă a zăcea oară iese un ungur!?”

 

Poliţiştii au dat peste cel mai mare mister posibil, crimă într-un sat de ţigani.

ADNul victimelor şi tuturor suspecţilor era aproximativ acelaşi, fişele dentare erau inutile, iar câinele poliţist şi-a pus labele la nas şi n-a vrut să mai continue căutările.

 

Un ţigan a fost arestat după ce şi-a înjunghiat fiica şi amanta. Victima a fost înmormântată pe cheltuiala primăriei.

 

Ce face un ţigan la calculator? Caută în Recycle  Bin.

 

Cei mai frumoşi ani din viaţa unui ţigan se numeau “clasa a patra”.

 

Un român vede statueta de bronz a unei pisici într-un magazin de prin centrul istoric şi îl întreabă pe vânzător cât costă. Vânzătorul: “300 de euro statueta şi încă 300 de euro instrucţiunile de folosire.” Omul nostru plăteşte 300 de euro pe statuetă, o ia sub braţ şi pleacă. La primul colţ se iau după el 10 pisici, la următorul 20, la al treilea 30, la al patrulea se urcă în autobuz, dar se mai iau încă 100 de pisici după autobuz, şi până când ajunge pe la Lacul Morii se adunaseră deja câteva mii de pisici pe şosea şi îl cam apucase frica. Aşa încât coboară din autobuz, aruncă statueta în Lacul Morii şi toate pisicile sar după ea şi se îneacă.

Omul nostru se întoarce la magazin. Vânzătorul: “Aţi venit după instrucţiuni, nu?”

“Nu chiar. Un ţigan de bronz nu aveţi?”

 

Poliţiştii au găsit ascunse în biblioteca de cartier din Ferentari 50 de săbii, 30 de topoare şi 25 de pistoale. Localnicii anchetaţi au spus că nu ştiau că acolo e bibliotecă.

 

Un neamţ pacifist, un francez curajos, un rus treaz şi un ţigan curat au intrat în barul unui român cinstit, unde un evreu a spus “Berea e din partea mea”…

 

Bulă: “Eu nu sunt rasist. Colecţia mea de filme trase de pe Redtube şi Youporn o dovedeşte.”

 

2 motive pentru care Irinel Columbeanu e un tip înţelept

Un băiat deştept şi automobilist de pe la noi ne explică pe înţelesul pulimii că pentru o femeie adevărată contează ce maşină ai, dacă eşti bărbat.

Cum era şi de aşteptat odată ce trăim în România, nişte bărbaţi adevăraţi cu femei false (adică jumătate din greutatea ei silicon şi restul se împarte între fondul de ten dat cu mistria şi vopseaua de păr dată cu sprayul după o formulă secretă care stă ascunsă în seiful Simonei Sensual) se grăbesc să se confeseze şi ei, ca la spovedanie la părintele Ilie. Faptul că teoria e în 99% din cazuri falsă şi că poţi avea BMW modern roşu la care nu se uită nici Dracu’ (şi că, pentru comparaţie, marele Plăcintă, cel mai pletos şi mai suspendat condamnat de pe la noi, avea un lădoi pe roţi numit Renault Laguna, maşină de moşneag) e mai puţin important.

De fapt, maşina ca atare nu face mare brânză. În afară de un mic număr de şoferiţe care sunt interesate de tehnologia automobilului în sine, marea majoritate nu dă două parale pe diferenţa dintre un 316d şi 335xi sau dintre interiorul standard cu tapiţerie de pânză şi cel cu lemn recuperat din epava Titanicului şi piele de pe curul babuinului. (Nu trebuie să mă credeţi pe cuvânt. E foarte uşor de verificat: încercaţi să vă lăudaţi cu turbinele, ambreiajele sport şi suspensiile coilover când sunteţi la o cafea cu ea. Sigur schimbă subiectul ) De fapt, vinovatul este chiar Dorelul cu bemveu pisicuţă. E atât de convins că maşina îl face să fie macho încât înţelege cuvintele ei cu totul altcumva decât ar cere regulile logicii: reacţionează la un comentariu inofensiv legat de maşină, care poate că a fost făcut în glumă, de parcă ar fi primit o palmă. Cam aşa, ca atunci când ea i-ar spune că are pula mică, deşi sare bine peste media românească de 12,73 cm şi el ştia asta de multă vreme. Sau ca atunci când îi spui că e grasă unei fete pe care o ridică de la sol o briză uşoară.

După cum ar zice expertul nostru în amor, Virinel Columbeanu (care are şi Rolls-Royce şi Dacia Supernova albastră, deci cunoaşte ambele feţe ale problemei mai bine decât oricine altcineva), depinde şi de ce atitudine ai faţă de femei şi sex în general. Dacă ţi-ai imaginat că simplul fapt că ai bemveu o face pe Marghioliţa să se urce pe tine la prima întâlnire precum maimuţa în copac, ea s-ar putea să o facă, din propriile ei motive. Dar dacă speri ca după asta să urmeze o noapte fierbinte cu dat la buci pe podea, pe pereţi, pe masa din bucătărie până cădeţi amândoi epuizaţi în mijlocul casei, dacă nu o face, şi de obicei nu o face de la prima întâlnire, rămâi cam dezamăgit. Poate că ţi-ar trebui alt bemveu, mai modern, sau haudi a-şase, sau merţulache mai ochios de felul lui, sau porsche-panaramă… sau altă Marghioliţă.

Gura bate curul

 Miercuri, 7 martie: ministrul Laszlo Borbely cere un aviz foarte complicat de obţinut pentru Roşia Montană Gold Corporation (cunoscută publicului obişnuit din renumitul film Corporaţia, Aurul şi Ardelenii, sau cum s-o tuleşti cu aurul şi să laşi în urmă cianuri).

Joi, 29 martie: ministrul Laszlo Borbely zice cam aşa despre gazele noastre de şist care nu prea mai sunt ale noastre, ci ale lui Chevron: “Personal, am mari reţineri, pentru că se face o fracţionare hidraulică, înseamnă o cantitate foarte mare de apă care se pompează. Şi are unele urmări care ţin de activitatea seismică. Nu dau niciun acord dacă nu sunt total convins că nu dăuneaza mediului”.

Miercuri, 4 aprilie: DNA solicită începerea urmăririi penale faţă de ministrul Laszlo Borbely.

Joi, 5 aprilie: după o lungă şi furtunoasă discuţie cu Premierul James Bond, ministrul Laszlo Borbely îşi dă demisia.

Aşa cum e politically correct, nici noi nu vedem vreo legătură între cele patru evenimente, chiar şi atunci când e cusută cu aţă albă.

Dar i-am recomanda onor. domnului ministru să aibă grijă în viitorul foarte apropiat să nu se apropie de balustrade precum Mihai Erbaşu, să nu umble cu arme de vânătoare precum Chivu Stoica, să se uite de 7 ori în fiecare direcţia înainte de a trece strada şi să se îngrijească foarte bine de sănătatea inimii şi a circulaţiei ca să nu aflăm din Libertatea că a suferit un nefericit infarct sau atac cerebral.

După cum spunea proverbul strămoşesc, orice pasăre pe limba ei piere.

Realitatea care bate fantezia

  O doamnă mai curajoasă decât mulţi bărbaţi (sau mai bine zis, decât majoritatea lor) a demascat una din cele mai mizerabile afaceri posibile, care a transformat mulţi bandiţi jegoşi în milionari peste noapte. Sclavia modernă.

Existenţa ei nu era necunoscută publicului. Nu sunt nici comuniştii noştri moderni atât de inocenţi pe cât le-ar place lor să se creadă de la înălţimea halbei cu bere proastă băută la terasă. Era de ajuns să arunce un ochi prin haznalele ca Libertatea din ultimii 20 de ani ca să afle cum stă treaba şi ce se poate întâmpla cu multe fete de la noi după ce cad în mâinile bandiţilor. De fapt, se pot întâmpla atât de multe încât gurnaliştii noştri nu mai reacţionează decât atunci când e vorba de ceva cu adevărat monstruos, care să implice sânge, cadavre dezmembrate şi chinezi în valize, restul s-a banalizat.

Însă nici Dorel al nostru care citeşte Libertatea şi Cancan pe closet dimineaţa nu pricepe realitatea, o vede deformat, ca printr-o apă murdară. Lucru de înţeles între anumite  limite, fiindcă apa murdară prin care priveşte el se mai numeşte şi corectitudine politică.

După cum spune chiar autoarea: “Nu vreau să fiu în niciun caz prost înţeleasă. Eu nu lupt împotriva prostituţiei voluntare, făcută prin propria deliberare, ci împotriva comerţului cu fiinţe umane. Vorbesc despre fete cărora li se impune această treabă în mod silit, care sunt adesea minore şi vândute ca o bucată de carne – fete dezrădăcinate, chinuite şi traumatizate psihic, bătute şi violate.”

Şi tot ea nu uită să adauge: “80% dintre traficanţii români de oameni sunt de etnie romă.” Ceea ce e foarte adevărat, dar în acelaşi timp foarte incorect politic.

Dorel nu  crede în sclavie. Pentru el e ceva care s-a petrecut cu secole în urmă. În zilele noastre el are altele: carte de muncă, pensie şi salariul minim pe economie. Din punctul lui de vedere, fetele nu sunt sclave, ci “nişte curve”.

Dacă ar fi mai destupat la minte (un efort uriaş pentru el, dar noi suntem optimişti), ar putea afla nişte lucruri care i-ar face părul măciucă. Fiindcă au fost unii care s-au luptat să le dezgroape, ca un oarecare jurnalist pe nume Ben Skinner. Care a vizitat, şi nu întâmplător, nişte cotloane mai mizerabile ale planetei printre care se numărau şi nişte mahalale de prin Bucureştiul nostru, în care a văzut ceea ce publicul obişnuit nu avea cum să vadă. După el, e foarte probabil ca în momentul de faţă să existe mai mulţi sclavi pe Pământ decât în orice alt moment din istorie – ba chiar, socotind că populaţia globală nu a trecut de 1 miliard decât cu vreo 200 de ani în urmă, e posibil ca numărul de sclavi din prezent să fie mai mare decât în Antichitate, Imperiul Otoman şi Sudul Statelor Unite de dinainte de 1865 puse la un loc. (Ceea ce duce la o realitate care depăşeşte imaginaţia: dacă în anii 1850 în Sudul american un sclav negru în bună stare fizică se vindea cu 1000 de dolari-aur, echivalentul din zilele noastre a 28 000 – 40 000 USD, în funcţie de modul în care calculezi inflaţia, sau cu un BMW modern cumpărat de la dealer după sistemul de măsură al cocalarului, în Haiti-ul modern devastat de cutremure, dictatori şi sărăcie mafioţii locali i-au promis o fetiţă …pentru 100 USD, care puteau fi negociaţi uşor la 50. Bani cu care în Bucureşti pui benzină o dată sau mănânci la Hard Rock Cafe.)

Acelaşi Ben Skinner a mărturisit că  într-una din mahalalele bucureştene “în care o casă cândva frumoasă era acum o cocină” (mahalalele pe care ar fi vrut să le salveze Nicuşor Dan) a intrat în iunie 2006 într-unul din bordelurile ilegale, unde a întâlnit o fată cu simptome vizibile ale sindromului Down. Nu a putut discuta cu ea. Nu fiindcă el ştia doar câteva cuvinte româneşti, iar ea nu înţelegea boabă de engleză. Nu a putut discuta cu ea fiindcă fata era prea retardată mintal ca să poată purta o discuţie. Putea doar să plângă. Şi să încerce, în repetate rânduri, să îşi taie venele, fapt dovedit de numărul cicatricilor de pe braţele ei. Bandiţii i-au propus să îi vândă fata în schimbul unei maşini cât de cât funcţionale. (Din ceea ce spunea el, o Dacie Zâmbetul lui Iliescu.)

Fata era ţigancă.

Poate că majoritatea oamenilor obişnuiţi a avut cândva de-a face cu una sau mai multe prostituate. În activitatea lor obişnuită, la orizontală. Sau au discutat cu ea/ele. Poate chiar au descris pe forumuri experienţa. Cel mai probabil, niciunul dintre ei nu a ajuns acolo unde a ajuns Skinner. Fetele pe care le-au întâlnit erau voluntare. Ştiau ce fac, erau relativ inteligente, cu ceva şcoală, îşi puteau purta singure de grijă.  Erau capabile să mânuiască un calculator, şi de fapt erau capabile să facă orice altă meserie. Oamenii obişnuiţi nu ajung acolo unde răul adevărat domneşte. Le e prea frică să nu fie jefuiţi cu cuţitul la gât, şi pe bună dreptate. Le e prea silă de mahalalele împuţite, de ghetouri, de păduchi şi şobolani. Dacă investesc bani într-o oră de sex, vor alege o figură feminină care să le inspire încredere, prin înfăţişare, igienă şi limbaj.

Fetele care ajung să fie sclavele traficanţilor de persoane sunt din altă lume. Cele care nu au altă şansă.  Sunt prea terorizate ca să mai fugă, ca să se predea autorităţilor. Sunt prea drogate ca să mai gândească dincolo de următoarea doză. Nu au la cine să apeleze. Nici măcar la clienţi. Nu sunt pentru publicul obişnuit. Sunt traficate de ţigani (de toate rasele posibile) pentru alţi ţigani. Sunt recrutate dintre ei – din cine ştie ce sate prăpădite sau cartiere bântuite de şobolani. De bandiţi slinoşi, semianalfabeţi, îmbibaţi de alcool precum buretele şi care sunt capabili de aproape orice crimă, care le oferă altora ca ei. Şi care atunci când nu le violează sau nu le forţează să se prostitueze le transformă în sclavele lor personale. Asemănările cu modul în care funcţionează mafia cerşetoriei nu sunt întâmplătoare, e foarte posibil să fie sub mâna aceloraşi creaturi. Care nu dau două parale chioare pe viaţa umană.

Când Ben Skinner a reclamat poliţiştilor cazul fetei retardate, a primit un răspuns în cea mai corectă engleză pe care era în stare s-o vorbească un Garcea: “These are the Roma, they have their laws, they have their blood.” 

Prostituţia adevărată e un lucru. Sclavia e altceva. Motivaţiile din spatele lor sunt diferite.

De la lume adunate

• Andrei Plăcintă a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare şi un termen de probaţiune de 8 ani în care i se interzic mai multe drepturi. Faptul nu are nicio legătură cu alegerile generale din toamnă şi cu atât mai puţin cu cele locale din iunie într-un judeţ în care portocaliii nu stăteau prea bine…
• Bebe Carabină  a fost înhăţat de poliţişti după ce şi-a făcut de ruşine porecla fiindcă a tras într-unul din ei cu un pistol cu bile. Ajuns la secţie, i s-a făcut rău şi a fost dus la Urgenţă. Probabil a căzut pe scări, s-a împiedicat şi a dat cu capul de tocul uşii, şi-a dat singur nişte pumni în stomac de ciudă. Data trecută avea migrene de la bâtele ţărăneşti pe care şi le luase în cap.
• Într-un oraş italian autorităţile au interzis cetăţenilor să mai moară. În cazul în care decizia nu va fi respectată, contravenientul este condamnat la focurile Iadului.
• O echipă de oameni de ştiinţă chinezi şi australieni a descoperit fosilele unei noi specii umanoide primitive. Asemănarea sa cu mulţi rromâni moderni pe care îi poţi întâlni într-o piaţă aglomerată duminica este surprinzătoare.
• Radu Pitici Gratis a descoperit reţeta de fabricare a unui cocalar, după ce l-a disecat pe Briliantul “Ţărancă Grasă”.
• Ruşii s-au săturat de maşini şi motor. Fac curse ilegale cu mosorul.
• Ţăranul Cadrilat (vărul de la ţară al renumitului personaj urban Lache Flauşat) îşi bate joc de prinţesa Brianna Caradja. Faţă de vremea când aceiaşi ţărani băteau cu bastonul pe la Gherla şi pe la Canal, e totuşi un progres.
• O companie americană organizează antrenamente împotriva zombilor. S-au lămurit în cele din urmă de unde au provenit 2,3 milioane de alegători ai lui Rick Santorum.

Fantezia erotică în ţara lui Dorel

După cum se ştie, Dorel al nostru, vajnicul rromân verde, care dărâmă munţi de fier (sau, mă rog, îi face să cadă, parcă aşa spunea cântecul pionieresc) este foarte potent, sau cel puţin aşa crede el. Dacă nu e destul de credincios pentru asta, se tratează cu doza de optimism îmbuteliat numită Unirea şi începe să vadă totul în roz, sau măcar în culoarea caramel. Asta în face atât de optimist încât fluieră, chiuie şi strigă precum gorila după orice femeie între 12 şi 112 ani, gata să-i demonstreze cu multă generozitate potenţa sa şi forţa muşchilor antrenaţi în mânuirea lopeţii.

Fiindcă se simte potent, Dorel (împreună cu Marghioliţa lui, fiindcă orice Dorel are un suflet pereche la care se întoarce în fiecare seară, fiindcă i se face foame şi singur nu e în stare să-şi gătească) e gata oricând să se informeze despre orice metodă de a se perfecţiona în artele patului, cu aceeaşi abnegaţie cu care se informează despre metodele ştiinţifice de a-şi face Loganul să consume mai puţin şi de a da înapoi repartitoarele de căldură şi contoarele de curent. Doar nu se va lăsa el mai prost faţă de Costel, Gigel şi Florinel, şi nici Marghioliţa mai puţin divă decât Simona Sensual, ce pula mea!

Dacă tot trăim în capitalism şi cuplul cel sexy Dorel & Marghyolytza generează cererea, nu se putea să nu apară şi oferta, aşa cum ne învaţă regulile pieţei…

Social Diva, site-ul pe care intri cu permanent în cap şi ieşi divă, are nişte idei pentru viteazul nostru cuplu, pentru început mai puţine la număr, ca să nu obosească puţinii neuroni care au scăpat de pacostea numită Unirea:

1. Legatul la ochi – [...] un contrast excitant şi unic, atunci când unul dintre parteneri este legat la ochi şi imobilizat, însă, simţurile vor deveni mai sensibile. Simplul fapt că partenerul nu ştie exact unde anume eşti tu, ce faci sau ai de gând să faci este incitant.

2. Căutaţi o locaţie nouă

….

3. Încercaţi ceva nou – Jucăriile sexuale sunt accesibile şi necostisitoare, dar  vă pot oferi o experienţă de neuitat.

Ne oprim aici, ca să nu se plângă băieţii şi fetele de acolo că le furăm prea mult din conţinutul lor de 3 parale, care nu tentează pe nimeni. Oricum, se putea prevede ce vor scrie încă de prin 2002, când la modă printre Marghioliţe era legatul de pat (cu dresul sau cu eşarfa, motiv pentru care multe dresuri şi eşarfe în stare perfectă au sfârşit-o tăiate cu foarfeca atunci când labele lui Dorel nu le-au mai putut desface nodul). Noroc că erau puţine sex-shopuri şi cătuşele cu blăniţă roz prea scumpe, altfel Dorel ar fi trebuit să devină expert în mânuirea flexului după ce ar fi pierdut câteva chei.

Marea dilemă erotică a coanei Marghioliţa stă în faptul că ar vrea să extragă fantezie din capul ei sec precum spaţiul cosmic, ultima frontieră. De câte ori o întrebi în ce constă fantezia ei, după ce îşi va pune la lucru neuronii alimentaţi cu Social Diva, Unica şi Sex And The City, o să răspundă fie ceva irealizabil în aparenţă, dar care să fie totuşi sex clasic (să zicem… cu Brad Pitt pe o plajă de la Marea Roşie), fie ceva complet inofensiv – dacă a trecut moda legatului de pat, spre fericirea bietelor eşarfe, o să fie ceva legat de frişcă sau ciocolată, sau de legatul la ochi.

Aşa încât oricât de abil în artele patului s-ar crede cuplul nostru, din partea lor te poţi aştepta mai curând ca Marghioliţa să facă într-o zi vreo 12 tăvi de prăjituri (cu ciocolată, frişcă…) plus alte 12 tăvi de cornuleţe pentru Dorel al nostru, decât să facă dragoste cu o altă femeie. Sau cu o altă femeie şi cu Dorel. Sau cu alt cuplu şi Dorel. Sau să încerce câteva accesorii de sex-shop (care să fie altceva decât kitschurile ordinare de “costumaşe sexy”) pe şi cu Dorel.

În felul ăsta nu e de mirare că tot acordând mai multă atenţie, imaginaţie şi fantezie burţii decât sexului, Dorel e din ce în ce mai rotund, până ajunge să semene cu Arhi, iar Marghioliţa lui l-a ajuns atât de bine din urmă în privinţa rotunjimilor încât nu mai încape decât în halatul ei favorit de molton. Pentru ei dragostea nu mai trece prin stomac, doar intră în stomac şi rămâne acolo.

Ghidul nesimţitului. Episodul 1: Nesimţire cu Porsche

A fost odată un american dăştept care avea un Porsche 911S din 1975. Fiindcă omul nostru avea cu ce (şi i se părea destul de puţin interesant să cheltuie pe cocaină, whisky, marijuana şi bilete la Justin Bieber) s-a ocupat de Porsche pe ici, pe colo, prin părţile esenţiale: azi un motor de 911SC 3.0, mâine o retapiţare, poimâine un sistem complet de sunet cu iPod, mărunţişuri din astea dă pân’ California, Autovitul ăla mare de peste Ocean.

La un moment dat, îi vine ideea de a vinde maşina, fiindcă oricât ar fi ţinut la ea mai trebuia să ţină seama şi de modul în care criza muşcă – tare, ca un maidanez turbat.

Potenţialul cumpărător -unul cu IQ până la genunchiul broaştei şi maniere de Ferentari- se uită prin toate ungherele, strâmbă din nas, iese la un test pe şosea, cu proprietarul în dreapta, o calcă, şi la un moment dat îi vine o idee sclipitoare ca un tricou de manelist cu paiete: hai să testăm şi ambreiajul.

Găseşte o porţiune de drum în rampă, accelerează cu pedala la podea în viteza a III-a, acţionează ambreiajul cu acceleraţia călcată şi îi dă drumul brusc, de parcă l-ar fi fript. În următoarele câteva secunde, turaţia urcă peste linia roşie şi ambreiajul îşi dă duhul cu un zgomot oribil şi miros de ars.

Redneckul nostru, foarte calm, se uită la figura siderată a proprietarului, îi spune la fel de calm că ambreiajul era defect şi că el a dovedit-o, îi înapoiază cheile şi pleacă ţanţoş.

Maşina a fost remorcată cu nervii de rigoare la atelierul care tocmai instalase un ambreiaj nou înainte de vizita dobitocului…

Proprietarul a fost destul de înţelept încât să nu îl mai lase la volan pe următorul solicitant, i-a reprodus povestea şi i-a mai lăsat ceva din preţul afişat în anunţ. Tranzacţia s-a făcut pe loc.

PS Conu’ Google a caracterizat cel mai bine situaţia: când a căutat cineva cocalarisme de doi lei, l-a trimis aici.

IQul mediu de 94 e vizibil şi la case de milionari

1. Din câte spune presa noastră de trei parale devalorizate, un tip care s-a încăierat cu un oarecare Plăcintă S. Răzvan-Andrei în decembrie 2010 a căzut pe stradă şi s-a lovit la cap la exact 1 an şi 10 zile după faimoasa bătaie… murind  în urma rănii suferite. Sunt sigur că omul nostru a căzut din pură întâmplare, strict accidental, fără să se lovească de ceva sau de cineva mai înainte. La fel de sigur pe cât erau siguri Sherlock-Holmeşii de la Secţia 19 că o conductă de frână mi s-a rupt de la sine în parcare, “prinzându-se între două piese de metal” (!?) şi că faptul nu are nici cea mai mică legătură cu incidentele dintre decembrie 2010 şi februarie 2011 legate de protestele faţă de OMV…

(Probabil aveau dreptate. Consumasem şi eu ceva etnobotanice acolo şi aveam iluzii optice. De asta mi se părea că sunt vreo 20-30 de urme de sfic pe lângă “ruptura aia”. Strict accidentală )

2. Acelaşi Plăcintă S. Răzvan-Andrei pretinde de bunăvoie şi nesilit de nimeni că incidentul ar fi început cam aşa: “Relaţia dintre noi se răcise. Eu îi împrumutasem nişte bani, două sute de lei şi ea trebuia să mi-i dea înapoi. Ea m-a sunat în ziua respectivă ca să-mi spună că vine la mine să-mi dea banii. Am aşteptat jumate de oră şi nu a venit. Mi s-a părut ciudat, pentru că ea stă foarte aproape de mine. (…) Apoi am plecat cu maşina să mă întâlnesc cu ea.” (De aici, fiindcă el era prea ofticat ca să mai stea să asculte vreun argument, au început acuzaţiile că ea are un alt prieten, scandal, ţigănie, ţipete, smuls telefonul, ţigănie, palme, ţigănie, a intervenit răposatul, după aceea au venit ţiganii de la Buzeşti, cu ţevi, cuţite, doar văzuseră că se întâmplă o ţigănie şi nu se putea să nu participe şi ei etc etc)

Două sute de lei. Cât să pui benzină o dată, sau cât o masă pentru 3 inşi la un restaurant mediu.

Cât de fomist trebuie să fii, în pula lui Miron Cozma, ca atunci când prietena ta îţi cere 200 de lei să  îi precizezi că îi dai doar cu împrumut, şi s-o fugăreşti prin tot oraşul când nu ţi-i dă la timp!?

Când au apărut anunţurile de specialitate în Libertatea, multă lume făcea haz de formularea “domni generoşi”, dar se pare că fetele care le-au dat ştiau ele ceva dacă simţeau nevoia să precizeze de fiecare dată cu ce fel de lume vor să aibă de-a face…

Handicapul nesimţirii acute şi sindromul şoriciului din obraz

Nişte handicapaţi de-ai noştri de la Jocurile Paralimpice, care, asemenea lui Stephen Hawking, aveau totuşi toţi neuronii la locul lor, au fost trataţi porceşte de altă specie de handicapaţi. Mai precis de specia cu retard mintal vizibil şi IQ până la genunchiul broaştei care se recunoaşte după inscripţiile pe care cu mândrie le poartă pe zdreanţa de fâş care-i înveleşte hoitul: BGS, Civis, SECURITAS, AllStarSecurity… sau, în cazul de faţă, Cinema City. (În cazul lor probabil că ar fi trebuit să fie Cinema Village, purtând ca emblemă furca de la 1907 şi coasa de la 1784 pe un fond bicolor ca al rasei Bazna. Aşa ar fi ştiut lumea cu ce patrupede are de-a face şi le-ar fi îmblânzit cu un morcov sau cu nişte lături.) După incidentul cu fata de la Timişoara era de aşteptat ca porcul de Cluj să se facă luntre şi punte ca să-l ajungă din urmă pe fratele său de la Comtim.

Comentacii simpaticului Arhi al nostru cel rotund precum planeta Venus se întrec în …evident comentarii cu şi despre legi, americani, români, maghiari, handicapaţi, fiindcă în mărimea altor chestii e mai greu să se întreacă pe net în mod credibil. (Poate dacă erau pe 4chan, acolo sunt nişte nebuni care te-ar crede şi dacă ai spune că eşti Elvis ieşit din groapă şi înarmat cu Kalaşnikovul aurit al lui Saddam Hussein.)

Şi unii (victimele măgăriei) şi celelalte gâşte …pardon, postaci se prefac a uita că trăiesc în ţara care a inventat chiar dinainte de venirea (co)mu(n)iştilor bancurile cu chelneri, datorită obiceiurilor de rahat ale patronilor de restaurant, care se perfecţionează în epoca Întâiului Consumator al Ţării. Obiceiuri din categoria: “V-a supărat Mitică al nostru? Vaaiii, ne scuzaţi, luaţi o cafea din partea casei, să vă treacă!”

Exemple:

Cum a reacţionat conducerea Cinema Village City? “Grupul de persoane de la Asociaţia pentru Solidaritate şi Empatie “Claudia Safta” a primit din partea Cinema City 37 de bilete gratuite pentru cele 37 de persoane care fac parte din grup, cărora le-am pus la dispoziţie toate facilităţile necesare şi legale (e.g. rampa) pentru o buna vizionare a filmelor şi sprijinul personalului pentru acces pe toata locaţia ce aparţine cinematografului (excepţie făcând accesul în afara cinematografului (lifturi, scări rulante etc), spaţiu care nu este administrat de Cinema City)”. Deci, ei îţi pot face orice, pot să te ia peste picior, să te facă albie de porci şi să te trateze ca pe un rahat, cât timp au avut rampă şi bilete gratis s-au descărcat de răspundere. Mă rog, dacă l-ar fi spânzurat cineva mai înainte pe director de rampa aia, era cam greu să se mai descarce de ceva, în afară de lucrurile de care se descarcă de obicei oamenii când sunt spânzuraţi.

Aşa, de amorul artei, un contraexemplu cu unii care (aparent) nu sunt handicapaţi:

Prin vara 2006, mă duc la o staţie OMV la spălătoria auto. Mai precis, staţia de la Electromagnetica. Achit la casă şi mă duc la coadă …unde văd că era intrată peste rând o epavă de Audi A4 de pe vremea când era Kohl june, cu număr italienesc. Bineînţeles, în faţa acestei nesimţiri, mă duc la casă şi îi cer fetei de acolo să îmi înapoieze banii, fiindcă nu mai spăl nimic la ei, nici atunci şi nici altă dată.

Din spatele casei iese o scârbă de ţărănoi lung şi slab ca un somalez, cu gelul sclipindu-i în freza unsuroasă de parcă încercase cineva să-i ejaculeze în gură şi nimerise în păr, care, nici una, nici două, îmi ia bonul din mână şi mârâie ca un maidanez flămând să mă car de acolo, că nu-mi dă nimic. (Bineînţeles, unsurosul a avut parte de un scandal pe măsura nesimţirii lui, în ciuda faptului că mârâia în continuare  “îţi dau una…”, dar asta e mai puţin relevant.)

Numeroasele apeluri din următoarele zile la şefii lui au nimerit la nişte urechi cam surde în prima fază, dar posibilitatea de a-şi auzi isprăvile pe la Judecătoria Sector 5 şi publicate în Libertatea se pare că i-a pus niţeluş pe gânduri, fiindcă am avut până la urmă o întrevedere cu şeful staţiei, care mi-a oferit o spălare completă din partea firmei şi promisiunea că unsurosul nu va mai lucra la OMV, nici acolo şi nici în altă staţie. Din câte am avut ocazia să văd în următorii 3-4 ani, nu a mai apărut mutra lui nici acolo şi nici într-un alt OMV din Bucureşti sau împrejurimi vreodată. (Din decembrie 2010 nu mai am cum să fie sigur fiindcă nu mai intru în vreun OMV sau Petrom.)

Ceea ce publicul prizonier al “rezolvărilor de patron de restaurant” nu vrea să priceapă este faptul că acestea nu rezolvă de fapt nimic. Nu mă interesează cafeaua lor din partea casei. Nu mă interesează spălarea lor din partea casei. Faptul că justiţia l-a condamnat pe Călugărul Nebun din Tanacu e la fel de irelevant ca faptul că a fost sancţionat profesional de către superiorii lui. Biletele gratuite la Cinema nu rezolvă nici ele nimic, la fel cum “promisiunile de înţelegere pe bani” ale haznalei de Club Heaven Timişoara nu fac două lire turceşti chioare de pe vremea dinainte de denominare.

Nicio cafea de pe lumea asta, fie ea şi extrasă din excremente de civetă asiatică, nu poate şterge umilirea din partea unui dobitoc cu 8 clase, dacă le are şi pe acelea, înarmat cu pulan sau îmbrăcat în uniforma de clown cu vestuţă roşie şi cămaşă în dungi a lui OMV.

Pentru handicapul nesimţirii în formă agravată şi al şoriciului gros ca anvelopa de tractor de pe obraz, nu s-a inventat medicament. Deşi nişte moşuleţi ajunşi prin America de Sud pomeneau ceva de Zyklon B şi de pilule de 9x19mm administrate pe la ceafă.