Gura bate curul

aprilie 4, 2012 Scrie un comentariu

 Miercuri, 7 martie: ministrul Laszlo Borbely cere un aviz foarte complicat de obţinut pentru Roşia Montană Gold Corporation (cunoscută publicului obişnuit din renumitul film Corporaţia, Aurul şi Ardelenii, sau cum s-o tuleşti cu aurul şi să laşi în urmă cianuri).

Joi, 29 martie: ministrul Laszlo Borbely zice cam aşa despre gazele noastre de şist care nu prea mai sunt ale noastre, ci ale lui Chevron: “Personal, am mari reţineri, pentru că se face o fracţionare hidraulică, înseamnă o cantitate foarte mare de apă care se pompează. Şi are unele urmări care ţin de activitatea seismică. Nu dau niciun acord dacă nu sunt total convins că nu dăuneaza mediului”.

Miercuri, 4 aprilie: DNA solicită începerea urmăririi penale faţă de ministrul Laszlo Borbely.

Joi, 5 aprilie: după o lungă şi furtunoasă discuţie cu Premierul James Bond, ministrul Laszlo Borbely îşi dă demisia.

Aşa cum e politically correct, nici noi nu vedem vreo legătură între cele patru evenimente, chiar şi atunci când e cusută cu aţă albă.

Dar i-am recomanda onor. domnului ministru să aibă grijă în viitorul foarte apropiat să nu se apropie de balustrade precum Mihai Erbaşu, să nu umble cu arme de vânătoare precum Chivu Stoica, să se uite de 7 ori în fiecare direcţia înainte de a trece strada şi să se îngrijească foarte bine de sănătatea inimii şi a circulaţiei ca să nu aflăm din Libertatea că a suferit un nefericit infarct sau atac cerebral.

După cum spunea proverbul strămoşesc, orice pasăre pe limba ei piere.

D-ale energiei

martie 30, 2012 Scrie un comentariu

În judeţul Arad, din care măreaţa realizare a economiei socializde numită Petrom plecase în 1998 abandonând prospecţiunile, o companie privată numită Universal Premium a descoperit un zăcământ petrolifer estimat la 1 miliard de euro. Descoperirea are oarecari legături şi cu alte zăcăminte din Câmpia de Vest care au fost repuse în exploatare de către altă companie privată, Zeta Petroleum, după ce aceeaşi măreaţă realizare socializdă numită Petrom îşi băgase ceva în ele la finalul anilor ’90. Faptul că sub la fel de ilustra conducere socializdă a marii companii OM(uie-n)V(iteză) producţia naţională de petrol a scăzut de la 117000 barili/zi în 2009 la 88000 barili/zi în 2011 e probabil doar o banală coincidenţă, are cauze pur tehnice, nu are nicio legătură cu preţul petrolului şi al carburanţilor etc etc…

Importanţa zăcământului de la Pâncota-Arad nu stă în mărimea sa efectivă (dacă rezervele imediat exploatabile, care nu înseamnă decât 30-35% din cantitatea de petrol aflată în subteran, sunt evaluate la 1 miliard de euro, asta ar face cam 10,7 milioane de barili, adică ar asigura consumul naţional de petrol pentru numai câteva luni), ci în faptul că există. Mai precis, în ultimii 10 ani ai marelui conducător mic şi creţ numit Ceaşcă, prospecţiunile din Câmpia de Vest au fost puţin câte puţin abandonate, lăsate în paragină. O suprafaţă uriaşă, 1/14 din suprafaţa ţării, care dovedise că deţine rezerve de petrol, a fost scoasă din cărţi. Odată ce a venit Loviluţia şi criza din 1996-1999,  nimeni nu a mai pomenit ceva de ea. Deşi cererea naţională de petrol brut în timpul crizei CDR era, totuşi, mărişoară în comparaţie cu cea de azi, iar tendinţa de scădere se menţine în lume de prin 2010 încoace, atât datorită motoarelor moderne mai eficiente şi preţurilor mari care descurajează consumul, cât şi reducerii traficului maritim, probabil cel mai mare consumator dintre toţi. (“The world is well-supplied with oil. Production is up, thanks to new fields in the U.S., Canada, Brazil, the former Soviet Union, and Africa, while consumption has actually fallen from a year ago in the U.S. and Europe and is growing only tepidly in the developing world”Sarah Emerson, Energy Security Analysis,  Wakefield, Massachussets.)

Din moment ce un număr mic de prospecţiuni au descoperit deja zăcăminte petrolifere de oarecare importanţă în mai puţin de un an, şi zăcăminte gazeifere de-a dreptul uriaşe faţă de mărimea ţării în Câmpia de Vest, Marea Neagră, Gorj şi Vaslui, înseamnă că o campanie de prospecţiuni susţinută poate scoate la suprafaţă zăcăminte mult mai importante, pentru a le înlocui pe cele descoperite în cele 2 valuri de prospecţiuni din trecut (epoca Regatului şi epoca 1955-1975).

Pentru cel flămând,  speranţa belşugului în viitorul apropiat poate fi uneori mai importantă decât pâinea de azi.

Realitatea care bate fantezia

martie 19, 2012 Scrie un comentariu

  O doamnă mai curajoasă decât mulţi bărbaţi (sau mai bine zis, decât majoritatea lor) a demascat una din cele mai mizerabile afaceri posibile, care a transformat mulţi bandiţi jegoşi în milionari peste noapte. Sclavia modernă.

Existenţa ei nu era necunoscută publicului. Nu sunt nici comuniştii noştri moderni atât de inocenţi pe cât le-ar place lor să se creadă de la înălţimea halbei cu bere proastă băută la terasă. Era de ajuns să arunce un ochi prin haznalele ca Libertatea din ultimii 20 de ani ca să afle cum stă treaba şi ce se poate întâmpla cu multe fete de la noi după ce cad în mâinile bandiţilor. De fapt, se pot întâmpla atât de multe încât gurnaliştii noştri nu mai reacţionează decât atunci când e vorba de ceva cu adevărat monstruos, care să implice sânge, cadavre dezmembrate şi chinezi în valize, restul s-a banalizat.

Însă nici Dorel al nostru care citeşte Libertatea şi Cancan pe closet dimineaţa nu pricepe realitatea, o vede deformat, ca printr-o apă murdară. Lucru de înţeles între anumite  limite, fiindcă apa murdară prin care priveşte el se mai numeşte şi corectitudine politică.

După cum spune chiar autoarea: “Nu vreau să fiu în niciun caz prost înţeleasă. Eu nu lupt împotriva prostituţiei voluntare, făcută prin propria deliberare, ci împotriva comerţului cu fiinţe umane. Vorbesc despre fete cărora li se impune această treabă în mod silit, care sunt adesea minore şi vândute ca o bucată de carne – fete dezrădăcinate, chinuite şi traumatizate psihic, bătute şi violate.”

Şi tot ea nu uită să adauge: “80% dintre traficanţii români de oameni sunt de etnie romă.” Ceea ce e foarte adevărat, dar în acelaşi timp foarte incorect politic.

Dorel nu  crede în sclavie. Pentru el e ceva care s-a petrecut cu secole în urmă. În zilele noastre el are altele: carte de muncă, pensie şi salariul minim pe economie. Din punctul lui de vedere, fetele nu sunt sclave, ci “nişte curve”.

Dacă ar fi mai destupat la minte (un efort uriaş pentru el, dar noi suntem optimişti), ar putea afla nişte lucruri care i-ar face părul măciucă. Fiindcă au fost unii care s-au luptat să le dezgroape, ca un oarecare jurnalist pe nume Ben Skinner. Care a vizitat, şi nu întâmplător, nişte cotloane mai mizerabile ale planetei printre care se numărau şi nişte mahalale de prin Bucureştiul nostru, în care a văzut ceea ce publicul obişnuit nu avea cum să vadă. După el, e foarte probabil ca în momentul de faţă să existe mai mulţi sclavi pe Pământ decât în orice alt moment din istorie – ba chiar, socotind că populaţia globală nu a trecut de 1 miliard decât cu vreo 200 de ani în urmă, e posibil ca numărul de sclavi din prezent să fie mai mare decât în Antichitate, Imperiul Otoman şi Sudul Statelor Unite de dinainte de 1865 puse la un loc. (Ceea ce duce la o realitate care depăşeşte imaginaţia: dacă în anii 1850 în Sudul american un sclav negru în bună stare fizică se vindea cu 1000 de dolari-aur, echivalentul din zilele noastre a 28 000 – 40 000 USD, în funcţie de modul în care calculezi inflaţia, sau cu un BMW modern cumpărat de la dealer după sistemul de măsură al cocalarului, în Haiti-ul modern devastat de cutremure, dictatori şi sărăcie mafioţii locali i-au promis o fetiţă …pentru 100 USD, care puteau fi negociaţi uşor la 50. Bani cu care în Bucureşti pui benzină o dată sau mănânci la Hard Rock Cafe.)

Acelaşi Ben Skinner a mărturisit că  într-una din mahalalele bucureştene “în care o casă cândva frumoasă era acum o cocină” (mahalalele pe care ar fi vrut să le salveze Nicuşor Dan) a intrat în iunie 2006 într-unul din bordelurile ilegale, unde a întâlnit o fată cu simptome vizibile ale sindromului Down. Nu a putut discuta cu ea. Nu fiindcă el ştia doar câteva cuvinte româneşti, iar ea nu înţelegea boabă de engleză. Nu a putut discuta cu ea fiindcă fata era prea retardată mintal ca să poată purta o discuţie. Putea doar să plângă. Şi să încerce, în repetate rânduri, să îşi taie venele, fapt dovedit de numărul cicatricilor de pe braţele ei. Bandiţii i-au propus să îi vândă fata în schimbul unei maşini cât de cât funcţionale. (Din ceea ce spunea el, o Dacie Zâmbetul lui Iliescu.)

Fata era ţigancă.

Poate că majoritatea oamenilor obişnuiţi a avut cândva de-a face cu una sau mai multe prostituate. În activitatea lor obişnuită, la orizontală. Sau au discutat cu ea/ele. Poate chiar au descris pe forumuri experienţa. Cel mai probabil, niciunul dintre ei nu a ajuns acolo unde a ajuns Skinner. Fetele pe care le-au întâlnit erau voluntare. Ştiau ce fac, erau relativ inteligente, cu ceva şcoală, îşi puteau purta singure de grijă.  Erau capabile să mânuiască un calculator, şi de fapt erau capabile să facă orice altă meserie. Oamenii obişnuiţi nu ajung acolo unde răul adevărat domneşte. Le e prea frică să nu fie jefuiţi cu cuţitul la gât, şi pe bună dreptate. Le e prea silă de mahalalele împuţite, de ghetouri, de păduchi şi şobolani. Dacă investesc bani într-o oră de sex, vor alege o figură feminină care să le inspire încredere, prin înfăţişare, igienă şi limbaj.

Fetele care ajung să fie sclavele traficanţilor de persoane sunt din altă lume. Cele care nu au altă şansă.  Sunt prea terorizate ca să mai fugă, ca să se predea autorităţilor. Sunt prea drogate ca să mai gândească dincolo de următoarea doză. Nu au la cine să apeleze. Nici măcar la clienţi. Nu sunt pentru publicul obişnuit. Sunt traficate de ţigani (de toate rasele posibile) pentru alţi ţigani. Sunt recrutate dintre ei – din cine ştie ce sate prăpădite sau cartiere bântuite de şobolani. De bandiţi slinoşi, semianalfabeţi, îmbibaţi de alcool precum buretele şi care sunt capabili de aproape orice crimă, care le oferă altora ca ei. Şi care atunci când nu le violează sau nu le forţează să se prostitueze le transformă în sclavele lor personale. Asemănările cu modul în care funcţionează mafia cerşetoriei nu sunt întâmplătoare, e foarte posibil să fie sub mâna aceloraşi creaturi. Care nu dau două parale chioare pe viaţa umană.

Când Ben Skinner a reclamat poliţiştilor cazul fetei retardate, a primit un răspuns în cea mai corectă engleză pe care era în stare s-o vorbească un Garcea: “These are the Roma, they have their laws, they have their blood.” 

Prostituţia adevărată e un lucru. Sclavia e altceva. Motivaţiile din spatele lor sunt diferite.

De la lume adunate

martie 15, 2012 Scrie un comentariu

Din arta culinară strămoşească a patriei

martie 11, 2012 1 comentariu

Piţăria La Bomba din Gura Humorului. Patronul zice că nu e strănepotul lui Creangă, dar despre înrudirea cu Nenea Iancu Caragiale nu bagă mâna în foc cuptorul de pizza. Doar lopata.

ImagineImagine

ImagineImagine

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Circulau nişte zvonuri că piţa Bucuria Homosexualului ar fi inventat-o Ştefan cel Mare după ce i-a ars în partea corespunzătoare pe otomani la Podu Înalt şi că piţa Să Plângă Când O Scoţi ar fi mâncat Regele Sobieski şi plăieşii când au încheiat pacea.

Nici noi nu băgăm mâna în cuptorul de pizza când e vorba de a le proba, dar i-am putea trimite Piţa Ta – La Alegere lui Rick Santorum, când se va face de santorum fiindcă numai un nebun l-ar alege.

S-a întâmplat pe 6 Martie

martie 6, 2012 Scrie un comentariu

Azi se împlinesc 67 de ani de la instaurarea primului guvern democratic şi socialist din istoria României, care era aşa de democratic încât era impus cu PPSul, aşa de socialist încât era dictatorial şi aşa de românesc încât era dominat de URSS, c-aşa-i în tenis.

De la lume adunate

martie 5, 2012 Scrie un comentariu
Follow

Get every new post delivered to your Inbox.