• Hotnews a descoperit că în Vrancea lucrările de deszăpezire (nu) se fac de către o firmă fantomă care înghite 2.665.544 lei plus TVA pe sezon. Faptul că judeţul Vrancea e condus cu mână de fier de acelaşi personaj pitoresc, elegant şi cu ochelari de vreo 3 mandate încoace este, evident, întâmplător. Nici acţionar nu e, nici şpagă de la ei n-a luat, nici usturoi n-a mâncat, ci doar o materie moale şi maro, acolo, să-şi parfumeze gura.

• Fiul lui Adrian Năstase şi-a închis buticul cu accesorii de lux pentru căţei. Se vede treaba că pe căţeii partidului nici zgarda de lux cu cristale Swarowski nu-i convingea să mai latre de când a ieşit în faţă lupul tânăr Ponta.

• Mihaela Ispas “Nikita”a demonstrat cum se îngrijeşte cu jacuzzi şi masaj la spa. N-a pomenit nimic de dieta ei favorită, care începe cu mezeluri de purcel, continuă cu ciorbiţă de purcel, trece prin ceafă de purcel şi se încheie ca desert cu compot de purcel.

]]> http://perfectionistul.wordpress.com/2012/02/16/se-intampla-pe-16-februarie/feed/ 0 nautilusperfectionist Grivita-Rosie nikita-la-spa http://perfectionistul.wordpress.com/2012/02/08/idei-de-afaceri/ http://perfectionistul.wordpress.com/2012/02/08/idei-de-afaceri/#comments Wed, 08 Feb 2012 01:16:33 +0000 Nautilus http://perfectionistul.wordpress.com/?p=598 ]]>

Fiindcă trăim în România, succesorul său este James Bondul cu ochelari Mihai Răzvan Ungureanu, care se laudă că a avut întotdeauna opinii de dreapta, cu toate că a fost lider al UTC pe vremea Împuşcatului. Ăsta e unul dintre puţinele lucruri care îl apropie de un oarecare Dominique Strauss Kahn.

Bineînţeles, reacţiile clasei politice de la noi, demnă de ţara cu IQ mediu de 94, sunt deosebit de inteligente:

Crin Antonescu: “Este plecarea celui mai incompetent, mai corupt şi mai mincinos guvern din istoria României, cel puţin după 1989″ (răsuflat uşurat şi aplauze de la Victor Ciorbea), şi, cum ne aşteptam, “mai sunt necesari doi paşi: demisia Preşedintelui Traian Băsescu şi alegeri anticipate, care pot fi organizate în primăvara acestui an.”

Victor Ponta: “Din punct de vedere constituţional s-a făcut primul pas către alegerile anticipate – demisia Guvernului. Mai sunt doi paşi procedurali – respingerea unui nou Guvern de două ori în termen de 60 de zile, şi urmeaza alegerile anticipate, care, reamintim, nu pot fi organizate în aceeeaşi zi cu alegerile locale.”

Se pare că a fost găsită până la urmă o explicaţie pentru eşecele şi insuccesurile oricărei forme de negociere din 2009 încoace: ca să discuţi cu cuplul R2-D2 şi C-3PO cunoscut sub numele de cod Crinuţu şi Micul Schumacherescu nu îţi trebuie politicieni, nu vorbesc aceeaşi limbă. Trebuia să fie împrumutaţi de la Ubisoft România câţiva programatori care să le traducă negocierile în limbaj de asamblare sau în cod maşină, ca să le priceapă.

Cifra nu include persoanele plecate în străinătate pentru o perioadă îndelungată – în cazul nostru pentru mai mult de 12 luni, indiferent de motive (muncă, studii, ciordeală prin zone turistice etc) şi nici populaţia necontactată (locuinţe în care recenzorii nu au găsit pe nimeni sau pe la care au uitat să mai treacă şi au realizat asta prea târziu).

Ştiind că de obicei estimările prin metode moderne şi folosind datele centralizate din mai multe surse nu greşesc prea mult, iar CIA World Factbook care nu e totuşi scrisă de nişte cretini estima prin iulie 2011 o populaţie de ~21 900 000 de locuitori (în timp ce INSSE însuşi obţinuse în acelaşi iulie 2011 o populaţie în statisticile curente de  21 354 396 locuitori), rezultă un număr impresionat de români d-ai noştri, cuprins între 2,3 şi 2,9 milioane, practicând (ig)nobile activităţi pe tarlalele de căpşuni şi prin pieţele şi în jurul bisericilor din ţările cu apă caldă.

Din acest motiv, postăcimea s-a iritat de parcă ar fi fost dată cu muştar prin părţile mai dosnice, fiindcă proiectele vitezei coaliţii USL (cunoscută şi drept “o mizerie la fel de mare ca şi PD-L”) au început să scârţâie odată cu publicarea rezultatelor.

Pe de o parte, reducerea populaţiei rezidente înseamnă o redesenare a colegiilor electorale, fie în sensul reducerii numărului de parlamentari aleşi în baza actualei Constituţii şi legi electorale, fie în sensul unui impuls pentru adoptarea modificărilor constituţionale propuse de Preşedintele Băsescu (Parlament unicameral cu 300 de membri) sau de conducerea PD-L (Parlament bicameral cu 300 de deputaţi şi 88 de senatori, atribuţii diferenţiate ale Camerelor şi reprezentare teritorială în cazul Senatului).

Pe de altă parte, numărul de alegători din diaspora (imens în perspectivă, fiindcă majoritatea celor aflaţi la căpşuni sunt oameni de vârstă activă, deci cu drept de vot… iar aici în ţară a fost de ajuns un număr apropiat pentru a vota Preşedintele) înseamnă o pleaşcă (ne)aşteptată pentru PD-L, atât fiindcă în reprezentanţele diplomatice e mult mai uşor de votat prin metoda bravului ambasador Jacuzzinski, cât şi pentru că un procent însemnat dintre mândrii noştri căpşunari ar face pe Dracu’n patru să iasă oricine, în orice chip, numai să nu fie PSDist, şi acolo unde sunt e mult mai greu să îi convingi prin metodele specifice folosite de renumitele vuvuzele OTV, Antenele şi Irealitatea, fie şi numai pentru că nu le urmăresc.

În concluzie, dacă mitingurile din ultima vreme mai dădeau unora o speranţă că roata se va întoarce, e foarte posibil ca în viitorul apropiat (măsurat în luni, 9-10 la număr), scorul clicii UNPR + PD-L la alegeri să fie mai bun chiar decât se aşteptau ei, probabil mai mic decât al USL, dar superior fiecăruia din cele 2 partide care o formează. Astfel, pe înţelesul oricărui Mitică, alegătorul micului şi al găleţii, ciuciu suspendare a Preşedintelui şi pula majoritate absolută a USL.

În primul rând energia eoliană s-a mişcat după cum bate vântul (acesta fiind singurul domeniu în care e un fapt demn de laudă să procedezi aşa) şi a ajuns din urmă domeniul energetic nuclear, pe care îl va devansa până la începutul lui 2013.

Evoluţia producţiei de energie pe cale eoliană în ultimii 3 ani a fost spectaculoasă.

În acelaşi timp, ponderea combustibililor fosili în generarea de energie s-a redus, lucru care nu poate decât să ne bucure atunci când se vorbeşte de o criză a combustibililor, iar energia nucleară nu stă nici ea pe loc, în ciuda piedicilor care apăreau brusc atunci când se vorbea de extinderea capacităţilor în domeniul nuclear – e interesant faptul că oricine ar fi vorbit despre potenţialele noastre centrale nucleare, începând cu Ceauşescu şi trecând prin Măgăriceanu şi Boc-poc, afla imediat că e o oarecare problemă, “e scump”, “terenul nu e potrivit”, “studiile” sunt cam scumpe şi puţin relevante, energia nucleară “e periculoasă”, mai pomenea vreunul “de Cernobâl”, “de Fukushima”… ca şi cum nu i-ar fi plăcut cuiva de noi şi reactoarele noastre… la fel cum în zilele noastre nu le plac unora (aceiaşi?) eolienele noastre, îi mănâncă precum un ardei iute în cur…

Criză sau nu, companiile energetice, de la Gaz de France până la Petrom Service, aruncă bani în dreapta şi în stânga (ştiind că şi dreapta şi stânga pun botul la câte un ciubuc cu băieţii deştepţi din energetică) oriunde vine vorba de construit vreun parc eolian, mai ceva ca în vremurile goanei după aur. Dacă pe vremea bulei imobiliare se băteau investitorii şi fraierii, fără a se deosebi prea tare unii de ceilalţi, pe “terenuri pentru proiecte imobiliare” în mijlocul câmpurilor, acum se bat pe aceleaşi câmpuri “pentru energia verde şi regenerabilă”.

E adevărat că energia eoliană e scumpă, construcţia generatoarelor eoliene e costisitoare, dar, cum spunea economia nr. 1 din lume, aia cu un IQ mediu puţin mai mare ca al nostru, there is no such thing as a free lunch – trebuie să investeşti ca să ai energie şi trebuie să investeşti şi să-i convingi şi pe alţii să investească, să circule banul, să scoţi economia din impasul în care se află după ce a pocnit bula imobiliară. Nici bula dot-com-urilor de la finalul anilor ’90 nu avea în totalitate o justificare, dar, cum spuneau profii noştri tot cam pe atunci, odată ce industria clasică, mecanică, îşi atinsese limitele, statele occidentale trebuiau să facă orice ca să genereze creştere economică şi locuri de muncă, iar o ramură a economiei care produce bani şi McMansionuri cu aspect de closete de lux fără să consume petrol, ciment, fier şi alte materiale e prea tentantă ca s-o ignori. De fapt, cu 10 ani în urmă nu dădea nimeni impresia că ar şti ce e aceea o bulă, şi chiar dacă ar fi ştiut, ar fi ignorat-o atâta vreme cât făcea economia să duduie.

1. Impozitul pe o proprietate imobiliară, în orice stat european, reprezintă un anumit procent din valoarea proprietăţii.

2. Această valoare trebuie stabilită de cineva. Aceeaşi proprietate poate costa 400 000 RON în timpul unei bule imobiliare şi 180 000 RON anul următor, iar peste încă un an poate creşte la 200 000 RON ca să scadă iar la 150 000. Deci trebuie să existe “o valoare” fixă faţă de care oamenii Statului să poată stabili impozitul.

3. Din motivele #1 şi #2, Guvernul prin Codul Fiscal a decis că valoarea a 1 mp de construcţie din cărămidă cu toate utilităţile este de 806 RON, care se înmulţeşte în funcţie de oraş, municipiu, zona de la A la D în interiorul oraşului şi alţi factori cu un coeficient. Rezultă o cifră Z la care se stabileşte impozitul, ca Z x 0,1%.

4. Impozitul pe proprietăţi, ca şi cel pe autovehicule, ambarcaţiuni etc se face venit la bugetul local. Autorităţile locale au dreptul de a modifica cotele de impunere în limita a +/- 20% faţă de cota stabilită prin lege.

5. Dacă autoritatea locală ar avea nevoie de venituri mai mari, există posibilitatea ca prin negocieri politice să fie modificat procentul de 0,1% sau să fie majorată valoarea de referinţă a 1 mp de construcţie. Pornind de la valoarea mică din prezent, o majorare nesemnificativă în ochii unui cetăţean mediu (să zicem de la 150-200 RON la 500 RON/an) ar reprezenta, înmulţit cu numărul de locuinţe dintr-un oraş ca Bucureşti, dublarea veniturilor la bugetul Primăriei, sute de milioane de euro în plus.

(CGMB a votat în 2011 şi 2012 cote de impozitare egale cu cele din iulie 2010 la orice impozit local, realizând că sunt deja mari, iar atâta vreme cât nu se întrevede o creştere a veniturilor majorităţii populaţiei, a le mări însemna că nu le va mai plăti nimeni şi n-ai cum să te judeci cu 2 milioane de oameni ca să-i execuţi silit, nu există atâtea judecătorii şi tribunale. Ei aşteaptă ca veniturile medii să crească pentru a avea de unde să mai stoarcă în viitor.)

6. Odată ce am stabilit modul în care funcţionează “circuitul banului”, rămâne cealaltă problemă spinoasă născută sub semnul “creşterii economice Măgăriceanu”, acea problemă care a dus la fierberea dintre 2006-2009 şi la scandalurile de după. Şi anume “distribuţia puterii în societate”.

Această “distribuţie a puterii” este motivaţia din spatele planurilor de genul: “să umflăm impozitele să-i dăm pă ăia afară din case”, “să interzicem mutarea în Bucureşti”, “să confiscăm proprietăţile şi maşinile” şi alte perle ale gândirii de gâscă postac. (Chestiunea “distribuţiei puterii” datează de la alde Ceaşcă, nu degeaba a început el valul de repartiţii la ţară şi interdicţii de mutare în municipii.)

Ceea ce nu convenea nici lui Măgăriceanu, nici lui Diliboc, nici Cheliosului, nici altor jigodii cu diplomă politicieni, era faptul că populaţia civilă (odată cu umflarea bulei imobiliare şi cu oportunităţile apărute în viaţa profesională de la lopata lui Dorel la tastatura şi cravata lui Costel) prin liberalizarea societăţii în general a căpătat posibilitatea de a se bucura de orice nu-şi putuseră permite membrii ei între 1945-2004, fără să aibă niciun fel de restricţie şi fără să fie obligaţi în vreun fel să acorde vreo consideraţie celor care n-o fac. Ai un apartament cumpărat pe nasturi în 1990? Îl vinzi pe zeci de mii de euro. Nu te împiedică nimeni, nu ţi se impun decât nişte taxe şi autorizaţii, pe care oricum ţi le permiţi. Îţi iei o maşină de lux, îţi faci o casă mai mare la ţară, faci o excursie prin Brazilia ca Mazăre… oportunităţile îţi sar în drum la tot pasul, bani să ai, şi Statul nu are niciun mijloc de presiune la îndemână. Amenzile rutiere în 2006 când s-a început umflarea bulei imobiliare erau de 300-500 RON maxim. Vizele pentru călătorii în străinătate nu mai existau. Tranzacţiile cu proprietăţi nu erau limitate în niciun fel de către lege. Creditul era la îndemână doar cu buletinul. Poliţia îţi putea opune cel mult un Garcea burtos într-un Vento ruginit. Datorită încetinelii birocratice specifice a administraţiilor financiare, cu dificultatea de a urmări fiecare contribuabil în parte, până şi plata impozitelor e opţională, de asta Cheliosu’ insistă pentru o integrare informatică a instituţiilor de Stat, ca să se asigure că nimeni nu scapă prin ochiurile plasei.

Nu este politically-correct să fii mai puternic decât Statul. E principiul de bază, cheia de boltă a organizării Statului comunist sub Ceaşcă, pe care au moştenit-o comuniştii în blană de oaie de azi. Adevăratul scop al “jocului impozitelor”, de la Măgăriceanu la Boc-poc-diliboc şi de la Ialomiţianu la Popescu şi retur, a fost tot timpul menţinerea unor relaţii sociale mai restrictive, pe placul unor socialişti ca ei, ieşiţi din PCR şi UTC. Dacă vrei să scapi de taxe aberante şi nedreptăţi pe care o ţară cu apă caldă nu le are, trebuie să fii de bunăvoie la fel de disciplinat ca atunci când ai trăi într-o ţară cu apă caldă şi să recunoşti că nu trebuie să ţi se numere ouăle, cum ar fi zis un mare politician de-al nostru.

În acelaşi timp, divorţul maniacului înţepător Cătălin Nistor s-a rezolvat în baza noului Cod Civil la primul termen, în mai puţin de 5 minute.

Poate că un mare conducător care ar fi împlinit azi 94 de ani dacă ar fi fost în viaţă ar fi trebuit să ia exemplu

Fiindcă se simte potent, Dorel (împreună cu Marghioliţa lui, fiindcă orice Dorel are un suflet pereche la care se întoarce în fiecare seară, fiindcă i se face foame şi singur nu e în stare să-şi gătească) e gata oricând să se informeze despre orice metodă de a se perfecţiona în artele patului, cu aceeaşi abnegaţie cu care se informează despre metodele ştiinţifice de a-şi face Loganul să consume mai puţin şi de a da înapoi repartitoarele de căldură şi contoarele de curent. Doar nu se va lăsa el mai prost faţă de Costel, Gigel şi Florinel, şi nici Marghioliţa mai puţin divă decât Simona Sensual, ce pula mea!

Dacă tot trăim în capitalism şi cuplul cel sexy Dorel & Marghyolytza generează cererea, nu se putea să nu apară şi oferta, aşa cum ne învaţă regulile pieţei…

Social Diva, site-ul pe care intri cu permanent în cap şi ieşi divă, are nişte idei pentru viteazul nostru cuplu, pentru început mai puţine la număr, ca să nu obosească puţinii neuroni care au scăpat de pacostea numită Unirea:

1. Legatul la ochi – [...] un contrast excitant şi unic, atunci când unul dintre parteneri este legat la ochi şi imobilizat, însă, simţurile vor deveni mai sensibile. Simplul fapt că partenerul nu ştie exact unde anume eşti tu, ce faci sau ai de gând să faci este incitant.

2. Căutaţi o locaţie nouă

….

3. Încercaţi ceva nou – Jucăriile sexuale sunt accesibile şi necostisitoare, dar  vă pot oferi o experienţă de neuitat.

Ne oprim aici, ca să nu se plângă băieţii şi fetele de acolo că le furăm prea mult din conţinutul lor de 3 parale, care nu tentează pe nimeni. Oricum, se putea prevede ce vor scrie încă de prin 2002, când la modă printre Marghioliţe era legatul de pat (cu dresul sau cu eşarfa, motiv pentru care multe dresuri şi eşarfe în stare perfectă au sfârşit-o tăiate cu foarfeca atunci când labele lui Dorel nu le-au mai putut desface nodul). Noroc că erau puţine sex-shopuri şi cătuşele cu blăniţă roz prea scumpe, altfel Dorel ar fi trebuit să devină expert în mânuirea flexului după ce ar fi pierdut câteva chei.

Marea dilemă erotică a coanei Marghioliţa stă în faptul că ar vrea să extragă fantezie din capul ei sec precum spaţiul cosmic, ultima frontieră. De câte ori o întrebi în ce constă fantezia ei, după ce îşi va pune la lucru neuronii alimentaţi cu Social Diva, Unica şi Sex And The City, o să răspundă fie ceva irealizabil în aparenţă, dar care să fie totuşi sex clasic (să zicem… cu Brad Pitt pe o plajă de la Marea Roşie), fie ceva complet inofensiv – dacă a trecut moda legatului de pat, spre fericirea bietelor eşarfe, o să fie ceva legat de frişcă sau ciocolată, sau de legatul la ochi.

Aşa încât oricât de abil în artele patului s-ar crede cuplul nostru, din partea lor te poţi aştepta mai curând ca Marghioliţa să facă într-o zi vreo 12 tăvi de prăjituri (cu ciocolată, frişcă…) plus alte 12 tăvi de cornuleţe pentru Dorel al nostru, decât să facă dragoste cu o altă femeie. Sau cu o altă femeie şi cu Dorel. Sau cu alt cuplu şi Dorel. Sau să încerce câteva accesorii de sex-shop (care să fie altceva decât kitschurile ordinare de “costumaşe sexy”) pe şi cu Dorel.

În felul ăsta nu e de mirare că tot acordând mai multă atenţie, imaginaţie şi fantezie burţii decât sexului, Dorel e din ce în ce mai rotund, până ajunge să semene cu Arhi, iar Marghioliţa lui l-a ajuns atât de bine din urmă în privinţa rotunjimilor încât nu mai încape decât în halatul ei favorit de molton. Pentru ei dragostea nu mai trece prin stomac, doar intră în stomac şi rămâne acolo.

Victor Ponta (cunoscut pentru “Băsescu e de vină, şi PDL, şi o să-i terminăm, îi băgăm la închisoare, că ăsta e singurul lucru la care mă pricep ş.a.m.d.”): “Respingem total orice gest de violenţă. Mesajul pe care îl transmit românii trebuie să nu fie alterat de gesturi extreme [...] În stradă în mod paşnic”

Gigi Becali (cunoscut pentru “căcăcioşii ăia, hahalere, zdrenţe ş.a.m.d.”): “Ce proteste, 500 de inşi? Sunt manipulări, sunt oameni din galeria Stelei care mă înjurau pe mine la Peluza Sud. O să mă duc la Jandarmerie să le spun cine sunt. [...] Mi-e scârbă de românii care au ieşit în stradă! Arafat să se ducă la el în ţară, la arabi, acolo!”

Crin Antonescu (e atât de cunoscut încât nu mai trebuie precizat pentru ce. De fapt, asta îşi dorea, să fie cunoscut): “PNL nu s-a implicat în organizarea acestor proteste.”

Corneliu Vadim Tudor (nu are nevoie să fie cunoscut, chiar şi numele lui e o lozincă) a tăcut precum peştele în apă, ţinându-şi gura închisă ermetic, să nu intre musca.

Arhi (cunoscut pentru “Băsescu e de vină, Băsescu e Ceauşescu, Băsescu în iad ş.a.m.d.”): “se desfăşoară jocuri mult mai mari, nu ştiu ce…”

Zoso (cunoscut pentru “cocalari, mârlani, retardaţi, maimuţoi” şi pentru dragostea faţă de partea dorsală a numitului Băsescu): “Nu există dubii că Traian Băsescu trebuie să plece.”

Antena 3, Mihai Gâdea & Co (cunoscuţi pentru “Băsescu în sus, Băsescu în jos, Băsescu face, Băsescu drege etc”): “Aceşti anarhişti, adică nu anarhişti, aceşti derbedei, aceste persoane violente…”

CeTePeu (cunoscut ca fondator al ziarului Minciuna“Adevărul”): “Aceste animale trebuie izolate şi arestate de forţele de ordine fără ezitare” (la scurt timp după ce îl numea pe Chelul nostru “Marele Masturbator” şi la vreo 14 ani după ce numea ultima mineriadă “disoluţia autorităţii”).

Blogary (cunoscut pentru nimic, de fapt o ilustră necunoscută vuvuzelă portocalie): “boii, dobitocii, agaricii, nu ştiţi sau vă e lene să citiţi etc”. Varianta evoluată pentru “cocalari, ţigani, retarzi, maimuţoi cu monede”.

Curajul lor s-a topit ca un cub de gheaţă în faţa încălzirii globale şi le-a murit la intrare din lipsă de Viagra. De la ameninţări, urlete, spume la gură, ocări de ţigancă de la Buzeşti şi blesteme de babă ceapistă cu broboadă cu care o ţin din 2006 încoace au trecut la nemuritoarea deviză a răposatului Ceaşcă, “Fără violenţă!”. Ei sunt cei paşnici, ei se dezic de violenţă, ei se leapădă de manifestanţi precum Sfântul Petru de Cristos.

Singurul care nu are nimic de comentat este marele politician Rânjilă Minerescu, care s-a internat la Elias (pe banii CASAOPSNAJ, ca un adevărat politician), să se opereze de nişte chestii mai ciudate pe care le are pe colon. Un fel de a demonstra fără cuvinte că îl doare în cur.

După cum arată probabil involuntar Hotnews, manifestanţii aşa-zis huligani, cocalari, derbedei au demonstrat cel mai bine ce sunt şi ce înseamnă partidele şi liderii politici.

PS La americani, care au obişnuinţa democraţiei de mai multă vreme, un protest non-violent a avut rezultate asemănătoare – “Băsescul lor” a retras un proiect de lege.

La un moment dat, îi vine ideea de a vinde maşina, fiindcă oricât ar fi ţinut la ea mai trebuia să ţină seama şi de modul în care criza muşcă – tare, ca un maidanez turbat.

Potenţialul cumpărător -unul cu IQ până la genunchiul broaştei şi maniere de Ferentari- se uită prin toate ungherele, strâmbă din nas, iese la un test pe şosea, cu proprietarul în dreapta, o calcă, şi la un moment dat îi vine o idee sclipitoare ca un tricou de manelist cu paiete: hai să testăm şi ambreiajul.

Găseşte o porţiune de drum în rampă, accelerează cu pedala la podea în viteza a III-a, acţionează ambreiajul cu acceleraţia călcată şi îi dă drumul brusc, de parcă l-ar fi fript. În următoarele câteva secunde, turaţia urcă peste linia roşie şi ambreiajul îşi dă duhul cu un zgomot oribil şi miros de ars.

Redneckul nostru, foarte calm, se uită la figura siderată a proprietarului, îi spune la fel de calm că ambreiajul era defect şi că el a dovedit-o, îi înapoiază cheile şi pleacă ţanţoş.

Maşina a fost remorcată cu nervii de rigoare la atelierul care tocmai instalase un ambreiaj nou înainte de vizita dobitocului…

Proprietarul a fost destul de înţelept încât să nu îl mai lase la volan pe următorul solicitant, i-a reprodus povestea şi i-a mai lăsat ceva din preţul afişat în anunţ. Tranzacţia s-a făcut pe loc.

PS Conu’ Google a caracterizat cel mai bine situaţia: când a căutat cineva cocalarisme de doi lei, l-a trimis aici.