Penibilii, iarba şi legalitatea

În “ultimii 5 ani”, cum spunea conu’ Nelu Rânjilescu la Loviluţie, hobby-urile hipstăraşului de Centru Isteric au fost şi sunt în număr de 3, ca în Biblie: bicicleta, legalizarea “ierbii” şi smartphonele cu 4736235234390 de funcţii din care n-o poate folosi nici măcar pe cea de bază, vorbitul, fiindcă are nasul înfundat de la prea mult tras pe el. O simplă căutare cu Google după legalizare marijuana întoarce cam 88.000 de rezultate (ceea ce e destul de puţin relevant cât timp legalizarea prostituţiei întoarce 139.000 de rezultate, dar pentru hipsteri e inutilă oricum fiindcă nu-i interesează, au coaiele ajunse până-n gât de la prea mult mers pe bicicletă).

Bineînţeles, etnobotanistul nostru care visează la pufăitul legal de cuie o să înceapă să citeze articole fără număr, fără număr, ca fratele lui vitreg, manelistul, despre faptul că marijuana e inofensivă, că medicii specialişti au stabilit că produce pe o scară de la 1 la 5 o dependenţă mai slabă (de nota 2) decât a cafelei (de nota 3) şi că de prea multă cafea n-a murit nimeni, că e deja legalizată la olandezi şi cehi, că e mai puţin periculoasă decât alcoolul – fiindcă nu s-a auzit încă de vreun ţăran dintr-o provincie mai nord-estică să îşi taie vecinii cu toporul fiindcă era luat de la iarbă, în timp ce alcoolul de pufoaică…

Majoritatea argumentelor sunt 100% reale şi autorităţile din domeniu ale tuturor ţărilor mari o ştiu mai bine decât cititorul de Cancan, dar faptul că sunt reale nu le face mai relevante.

Marijuana nu este cu adevărat legală în nicio ţară din lume, aşa cum nici prostituţia nu e. Poate să fie tolerată legal – ceea ce înseamnă că autorităţile nu te pot băga la puşcărie dacă te prind cu unul sau mai multe jointuri în buzunar. Sau îţi dau o amendă simbolică. Sau poate fi decriminalizată, cu înţelesul că nu îţi aplică nimeni o sancţiune dacă o fumezi la tine acasă sau o serveşti la coffee-shop între nişte limite ale bunului simţ. Sau, ca şi în cazul prostituţiei la olandezi, belgieni sau austrieci, poate fi acoperită de o ficţiune juridică. În privinţa asta, nu o poate împiedica nimeni nici măcar într-un stat apăsat de moştenirea comunistă ca al nostru, cel mai prost avocat îţi găseşte în 5 minute 5 forme de acoperire legală pentru prostituţie, fără să facă măcar vreun efort.

 Legalitatea e cu totul altceva. În statele cu sisteme legale bazate pe Coduri Civile, cu drepturi şi obligaţii descrise cât mai precis, legalitatea sau ilegalitatea unui fenomen se bazează pe o interpretare cât mai apropiată de cea literală a legii. De asta majoritatea avocaţilor au ajuns subiect de bancuri prin faptul că invocă tot felul de chiţibuşuri legate de procedură, până la ultima virgulă, fiindcă altfel nu au cum să aibă câştig de cauză.

“A intra în legalitate” cu marijuana presupune mai multe lucruri, începând cu reglementări legale precise, ca şi în cazul producerii şi comercializării alcoolului, spre exemplu, autorizaţii emise de organele în drept, aplicarea de accize şi TVA, comercializarea cu bon fiscal şi factură în Plafar (deja pe mulţi îi bufneşte râsul la gândul că ar putea lua factură pentru 10 jointuri…) – dar mai presupune ceva, care face lucrurile să pară mai puţin roz: odată stabilit legal un drept, nu mai există niciun fel de restricţii în a-l practica. Nu ai cum să-l împiedici pe viteazul purtător de cravată să lase biroul şi să iasă “la un joint” în loc de “o cafea” sau “o pauză de ţigară”. Doar e legal, nu? Cum, îl împiedici să îşi exercite un drept legal? Chiar dacă limitezi consumul strict la un “coffee-shop”, nu poţi împiedica instalarea de coffee-shops în sediile firmelor şi instituţiilor de Stat, aşa cum există bufetele şi barurile acum. E suficient să fie convins un director sau preşedinte de instituţie să aprobe, şi la români convingerile ţin prea mult de grosimea plicului oferit.

Legislaţia comunistă a fost mult mai liberală şi a acoperit mult mai puţine domenii ale vieţii sociale decât cea din zilele noastre, dar faptul era lipsit de importanţă fiindcă regimul nu conducea prin intermediul legii şi nici prin oamenii săi înarmaţi şi cu ochi albaştri. Avea el metode specifice şi slujitori devotaţi, la fiecare scară de bloc. (Şi azi sunt tot acolo, la fel de devotaţi cauzei.) Dacă “ăia dă la Loviluţie au murit” pentru un Stat de drept, în care negrul să fie negru şi albul alb, mai trebuie să accepţi şi dezavantajele lui – oricât s-ar da peste cap moşul comunist de scară de bloc ca să demonstreze că e negru, cât timp legea a decis că “e alb”, nu are cum să te împiedice să îi sufli fumul împuţit de marijuana exact în nas, râzând de basca lui mâncată de molii de parcă e cel mai amuzant lucru de pe lume.

“Abia astept sa fumez in fata profesorilor!” (Ei aşteaptă contrariul. Ghici al cui cuvânt are mai multă greutate în ochii autorităţilor? )

Crocodil – Drogul de criză

Vuvuzela Irealitatea TV, hârtia igienică Libertatea şi stafia vie Evenimentul Zilei au aflat că ar exista un drog antropofag cunoscut şi drept Crocodil, “care mănâncă muşchii şi carnea”, fiindcă pe timp de criză toată lumea e flămândă, inclusiv crocodilii. Cabral n-a aflat încă de el, dar dacă ar şti despre ce e vorba s-ar speria până şi el. Spre liniştirea distinsului public băgător în venă de la noi, doctorii de la “Alexandru Obregia” spun că “drogul crocodil” n-ar fi ajuns încă la noi, ca şi colegii lor de la Antidrog, fără să precizeze şi de ce. Probabil fiindcă heroina de prin colţurile mai suspecte ale Ferentarilor e încă ieftină.

Dezomorfina -opiaceu sintetic de 5 până la 10 ori mai puternic decât morfina sau heroina şi cunoscut drept “krokodil” printre ruşi- se prepară din pastilele de codeină care se pot găsi în orice farmacie, printr-un procedeu destul de complicat, care presupune mai multe reacţii chimice între codeină, iod, benzină, gaz de brichetă, ulei industrial şi alte delicatese pe măsură. În Rusia, medicamentele care conţin codeină (echivalentul Codein Fosfat, Efferalgan Codeină, Paracetamol Codeină şi altora asemenea de la noi) se pot obţine fără niciun fel de reţetă şi nicio farmacistă nu se arată prea impresionată când apare câte un tip şi cumpără câte o sacoşă întreagă odată, de parcă ar avea de tratat un regiment apucat de cine ştie ce criză de tuse măgărească. Prepararea unei doze (o mâzgă care conţine o formă impură de dezomorfină) poate lua ceva mai mult de o jumătate de oră. Efectul nu ţine decât una sau două ore, şi trebuie urmat imediat de o altă doză, fiindcă simptomele care îi urmează sunt mai rele decât în cazul celei mai rele doze de heroină.

Numele i se trage de la aspectul solzos, de piele de crocodil cenuşie, pe care o capătă pielea consumatorilor. Orice injectare a mixturii conţinând dezomorfină în afara venei duce la un abces. După o perioadă de injectare în venă, vasele de sânge se retrag şi se usucă, ţesuturile neirigate de sânge mor, se formează răni oribile, nevindecabile, care se extind până când carnea începe să cadă, ca la leproşi. Speranţa de viaţă a unui consumator nu e mai mare de 1-3 ani de la prima doză, dar mulţi nu o duc nici măcar atât. Îşi produc singuri, de bunăvoie, o formă de lepră. Putrezesc de vii, până la os.

Nu e prima şi nici singura încercare a nepoţilor lui Unchiu’ Putin de a-şi face rost de un drog ieftin fără să aibă de-a face cu obstacolele puse în cale de regim, de la miliţieni de 3 parale chioare până la dealeri avari şi gata oricând să îţi ia gâtul. Au mai încercat să folosească antidepresivul Coaxil, bogat în tianeptină şi care produce efecte asemănătoare unui opiaceu. Dar e prima dată când efectele unui drog de bucătărie sunt atât de oribile.

“Dezomorfina duce la cea mai puternică dependenţă, cea mai greu de tratat. Simptomele lipsei de heroină pot să ţină cinci sau zece zile, după care pacientul scapă de durere. Durerea produsă de krokodil ţine o lună sau mai mult, şi e insuportabilă. Îi injectăm cu cele mai puternice tranchilizante, altfel leşină de durere. [...] Sunt uşor de identificat dependenţii, după mirosul de iod care le impregnează trupurile şi hainele. Nu ai cum să-l mai scoţi, hainele trebuie arse. Dacă au preparat drogul într-un apartament, poţi să uiţi de el, nu va mai locui nimeni acolo. Nimic nu mai scoate putoarea din el”  – Dr. Artem Egorov, pentru The Independent

Drogul crocodil e la fel de departe de filmele stupide pro(s)teviste cu staruri şi mafioţi care prizează cocaină precum e Marte de Pământ. N-are glamour, n-are haz, nu e nimic de capul lui care să te facă să te crezi cool aşa cum se crede un pastilat de club de pe la noi. E un drog pentru săraci, inventat de săraci din disperare. În oraşele mari ruseşti, nimeni nu s-ar atinge de el dacă ar avea bani de heroină sau aceasta n-ar lipsi, de obicei recurg la el ca substitut, până reuşesc să câştige sau să fure suficient pentru o doză de heroină (care ar putea costa între 20 şi 60 de euro).

Nu e mult 20 de euro. Un cetăţean mediu cheltuie mai mult când îşi pune benzină în Bucureşti. Sau în Moscova. E o avere însă pentru şomerii cronici din Vorkuta, sau din apartamentele jegoase din suburbiile Tverului.

Pro(s)TeVe şi Antena lui conu’ Felix Varanul l-au poreclit, ironic, “drogul de 2 euro”. Lumea se sperie de cuvântul “drog”. Cei care gândesc ar trebui să se sperie mai degrabă de costul lui. Doi euro. O sumă în spatele căreia se ascunde o formă de disperare greu de bănuit. Mai ales de către cei care îşi imaginează că Rusia e o ţară fericită în care se trece peste toate necazurile cu o duşcă de vodcă muncitorească, de pufoaică. Un drog de 2 euro pe care îl injectezi de bunăvoie şi care te duce la groapă la fel de sigur pe cât e de sigur că Antenele sunt nişte posturi de tot rahatul.

Jenea, fost drogat din Tver: “Cândva am preparat drogul şi l-am injectat trei zile în şir. Nu făceam altceva şi nici nu puteam dormi, după numai câteva ore trebuia să luăm altă doză. Trei zile l-am preparat şi injectat. La sfârşit eram galbeni, epuizaţi şi puţeam a iod. [...] Îţi dai seama prea bine cât e de scârbos atunci când o faci. Visezi la heroină, un drog adevărat, curat, care nu se simte precum otrava. Şi ştii că nu ţi-o permiţi, aşa încât te injectezi mai departe cu krokodil. Până mori.”

Jenea are hepatită C şi a ajuns la spital după ce gingiile au început să îi putrezească. Şi-a pierdut 14 dinţi. Purta ochelari de soare mari, negri, când a discutat cu reporterul de la The Independent, pentru a-şi ascunde faţa şi modul în care injectarea cu “drog crocodil” l-a degradat şi îmbătrânit în mai puţin de un an. A fost cel mai norocos din grupul său… adică singurul care a scăpat cu viaţă.

Oricât de abili ar fi unii în mânuirea Photoshopului, fata din ultima poză este reală şi o filmare întreprinsă într-un spital rusesc a demonstrat asta. Braţul i s-a vindecat parţial, dacă închiderea rănii în jurul unui os rămas în aer liber mai poate fi numită vindecare. Pe coapse are răni oribile, bucăţi de carne lipsă, pe care doctorii i le tratează pe viu – probabil fiindcă niciun anestezic sau tranchilizant nu mai are efecte semnificative asupra ei.

Drogul de criză parcă bate orice fel de etnobotanice, nu?…

PS Îmi pare rău pentru tipul care a căutat “preparare dezomorfină”, nu pot să-l ajut decât recomandându-i să pună din nou mâna pe cartea de chimie. Site-urile care descriu metoda de a produce dezomorfina rapid şi uşor (din pastile de codeină, soluţii de curăţat, fosfor roşu, acid clorhidric diluat, benzină şi iod) pe înţelesul celui mai căpos drogat sunt sistematic închise la ordinul direct al Preşedintelui Medvedev. (Au motivele lor. Un băiat de pe la noi s-a apucat de “crocodil”, în ciuda tuturor avertismentelor care ar fi trebuit să-l sperie. Ruşii lor cu atât mai puţin arată că ar avea vreo frică de crocodili sau de orice altceva.)